LOTERIA VIZELOR pentru anul 2016: In ce perioada se fac inscrierile si ce conditii trebuie sa indeplineasca aplicantii

Last Updated on octombrie 7, 2014

Cetăţenii români pot beneficia, prin tragere la sorţi, dacă îndeplinesc o serie de criterii de calificare, de vize de rezidenţă permanentă în SUA, prin Loteria vizelor (Diversity Visa) 2016, perioada de înscriere fiind 1 octombrie – 3 noiembrie 2014, informează Ambasada SUA la Bucureşti.

loteria-vizelor

Programul de imigrare Diversity Visa pune la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc cerinţe simple, dar stricte, de calificare, vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite. România se află printre ţările participante la programul DV-2016″, se arată în comunicat.

Potrivit Ambasadei, înregistrările pentru programul DV-2016 trebuie transmise electronic în perioada care începe miercuri, 1 octombrie 2014 la ora 12.00 PM ora de vară a Coastei de Est (GMT-4) şi se încheie luni, 3 noiembrie 2014 la ora 12.00 PM ora de iarnă a Coastei de Est (GMT-5).

“Solicitanţii pot accesa formularul electronic E-DV la adresawww.dvlottery.state.gov numai în perioada de înregistrare. Solicitanţii sunt sfătuiţi să nu aştepte până în ultima săptămână a perioadei de înregistrare pentru a se înregistra. Numărul mare de înregistrări simultane poate duce la întârzieri la conectarea online. Nicio înregistrare online sau pe hârtie nu va fi acceptată după orele 12.00 PM, ora de iarnă a Coastei de Est (GMT-5) a zilei de 3 noiembrie 2014. Dacă trimiteţi mai mult de o înregistrare de persoană veţi fi descalificaţi. Participarea la program este gratuită. Guvernul SUA nu angajează consultanţi sau servicii particulare externe pentru a opera programul DV. Orice intermediari sau alte persoane care oferă asistenţă pentru a pregăti o cerere de participare o fac fără autorizarea sau consimţământul Guvernului SUA”, se mai arată în comunicat.

Cerinţele de calificare presupun ca solicitantul să îndeplinească atât condiţia de a fi născut într-o ţară care participă la program, cât şi criteriul educaţional, adică să fie absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau în ultimii cinci ani să fi lucrat cel puţin doi ani într-o meserie eligibilă. Pentru determinarea calificării pe baza experienţei în muncă se va folosi baza de date O*NET OnLine (http://www.onetonline.org) a Departamentului Muncii al SUA. (sursa: mediafax.ro)

Înainte de a trimite o înregistrare la programul DV-2016, aplicanţii sunt rugaţi să consulte instrucţiunile detaliate ale programului care se găsesc pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite Diversity Visas lahttp://romania.usembassy.gov/visas/diversity.html, precum şi pe pagina de internet a Departamentului de Stat lahttp://travel.state.gov/content/visas/english/immigrate/diversity-visa/instructions.html.

Solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer, precizează Ambasada SUA. “Toţi participanţii la program pot să verifice statutul solicitării lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.govla secţiunea Entrant Status Check, pe baza numărului de confirmare, începând cu data de 5 mai 2015. Aceasta va fi singura modalitate prin care câştigătorii din cadrul programului de loterie vor fi înştiinţaţi despre selecţionarea lor în programul DV-2016”, se arată în comunicat.

Advertisements
Previous Story

Jobul care nu exista oficial in Romania, dar ofera castiguri de 700 de euro lunar

Next Story

Brasov: Cancescu ELIBERAT sub control judiciar de Inalta Curte! Crezi ca merita?