Last Updated on octombrie 28, 2014
Miercuri, 29 octombrie 2014, la mansarda Casei Baiulescu, de la orele 18.00, are loc lansarea volumului Legende, basme si poveşti din Scheii Braşovului si de pe alte plaiuri româneşti, un proiect editorial realizat de Biblioteca Judeteana Brasov, in parteneriat cu Uniunea Junilor si finantat de Administratia Fondului Cultural National.
(foto: Caricaturile Liei)
Poveştile descoperite de etnograful şcheian Gheorghe Pitiş şi cele culese în perioada recentă de la bătrânii din Şchei, repovestite copiilor din Braşovul zilelor noastre de catre istoricul dr Alexandru Stanescu, îmbogăţesc patrimoniul imaterial naţional cu poveşti nemaiauzite ca: Aramza, Trei lămâi, Coase şi chindiseşte, Povestea lui Dumnezeu, Trei fraţi, Ţugui al Babii ş.a. Prin intermediul lor, fabuloasa lume a basmelor şi poveştilor va fi populată cu personaje noi ca frumoasa şi iscusita Aramza, prinţesa roşcată, născută dintr-o sămânţă de portocală, Peneş Împărat, Ţugui al Babii, Împăratul cu Ursul de fier, Împăratul Peştilor, Buhaiul Pustiilor ş.a.
Ilustraţiile cărţii sunt realizate de artista braşoveană Liana Stănescu, care va aduce în faţa cititorilor personaje, costume şi locuri inspirate mai ales din spaţiul braşovean şi transilvănean.