Capitala Culturala Europeana: Cel mai mare festival literar din Romania … la Iasi! In Brasov mai facem un berar?

Last Updated on octombrie 1, 2014

Iasul organizeaza cel mai mare festival literar din Romania, Brasovul a organizat cel mai mare berar din Romania. Care oras va fi ales Capitala Culturala Europeana?

555

Cea de-a doua ediție a Festivalulului Internațional de Literatură și Traducere Iași va fi organizat în perioada 1 – 5 octombrie și vor participa peste 300 de profesioniști din domeniul cărții, atât din țară, cât și din străinătate.

Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta, anunță organizatorii FILIT. (sursa: yahoo.com)

De asemenea, desfășurat în acest an sub Patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în România, FILIT va cuprinde lecturi publice, întâlniri ale scriitorilor cu publicul tânăr din licee și universități, Serile FILIT găzduite de Teatrul Național, concerte, mese rotunde și conferințe specializate. Târgul de carte BOOKFEST, organizat în cadrul FILIT, va prezenta oferta de carte a celor mai importante edituri din România.

Prima ediție s-a bucurat de un foarte mare succes și a atras atenția unor cotidiene de prestigiu precum El Pais sau Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Organizatorii spun că anul trecut au fost peste 26.000 de vizitatori, iar FILIT nu a fost doar un succes de public, ci a pus bazele și unor colaborări viitoare cu festivaluri similare din Franța și Elveția și a creat cadrul perfect de întâlnire a scriitorilor români cu traducători în limbile engleză, germană, spaniolă, norvegiană etc.

Advertisements
Previous Story

Brasov: Pe colina. Bun venit studentilor :)

Next Story

Targ joburi Brasov: Lucratori depozite ANGLIA, 04-05 Octombrie 2014