Last Updated on octombrie 31, 2014
„Un oraş minunat, cu oameni prietenoşi şi mâncare delicioasă”, așa au descris Brașovul zece elevi germani din Hurth-Koln veniți în oraș în cadrul unui proiect de mobilitate „Erasmus+”, anunță bzb.ro
Elevii germani au venit pe 20 octombrie în Brașov pentru un schimb de experiență, iar timp de trei săptămâni vor defăşura activităţi practice alături de colegii lor, atât în cadrul liceului, cât şi în cadrul unor firme private din municipiu.
Ieri aceștia s-au întâlnit cu viceprimarul Brașovului Adina Durbacă.„Mă bucur foarte mult că timp de trei săptămâni elevii braşoveni vor face practica împreună cu colegii lor din Germania, astfel încât vor avea ocazia să se cunoască, să îşi împărtăşească din experienţele lor ca elevi, dar şi ca viitori angajaţi, să lege prietenii şi să îşi petreacă împreună timpul liber. Sper ca elevii noştri, pe lângă partea de practică, le vor prezenta colegilor lor Braşovul şi împrejurimile, pentru că avem cu ce ne mândri. Dar cel mai mare câştig cred că este faptul că elevii din Germania vor avea ocazia să cunoască ceea ce înseamnă învăţământul şi piaţa muncii din oraşul nostru, Braşovul şi oportunităţile pe care le oferă acesta unor potenţiali investitori, mai ales că o parte din ceea ce înseamnă activitatea de producţie şi export în Braşov este asigurată de către firme cu capital german. Cu siguranţă mesajul pe care aceştia îl vor transmite familiilor, colegilor, profesorilor va fi unul pozitiv la adresa Braşovului, astfel că ei vor deveni buni ambasadori ai promovării oraşului nostru, ori ca destinaţie investiţională, ori ca destinaţie turistică”, a precizat Adina Durbacă.