Brasov: In „tara zimbrilor” din Vama Buzaului traiesc acum 27 de exemplare

Last Updated on octombrie 13, 2014

Numai în primăvara acestui an s-au mai născut cinci pui, iar toate exemplarele sunt sănătoase şi s-au adaptat climatului din captivitate

zimbrii

Rezervaţia de zimbri din Vama Buzăului se întinde pe aproximativ 12 hectare, iar efectivul de animale s-a tot mărit de la un an la altul ţinând cont că exemplarele aduse s-au adaptat foarte bine, chiar dacă sunt în captivitate. În prezent, în rezervaţia de zimbri sunt 27 de animale, de la cinci, câte erau la inaugurare, iar Consiliul Judeţean Braşov are în plan să extindă rezervaţia la 80 de hectare, proiectul urmând să fie depus pentru a fi finanţat din fonduri europene în perioada 2014 – 2020.
„Avem 12 femele şi 11 masculi adulţi. Acum sunt în perioada de împerechere şi probabil, în primăvară vom mai avea şi alţi pui. Anul acesta, în luna mai, s-au născut cinci pui, de exemplu”, a precizat unul dintre îngrijitorii rezervaţiei. Acesta a precizat că toate animalele sunt sănătoase şi au fost ferite de boala „limbii albastre”, care a afectat însă rezervaţia de zimbri din Haţeg.
Puii, până la vârsta de un an, unt hrăniţi de mamele lor şi abia apoi primesc hrană ca şi restul animalelor. În general, primesc suculente, fructe, sfeclă, cartofi, dar pe timp de iarnă hrana le este completată şi cu concentrate, care sunt făcute din cereale, dar mai au în plus şi făină de oase. Îngrijitorii au făcut deja pregătirile pentru iarnă, tone de fân, dar şi concentrate fiind depozitate în hambare.
Pentru a le întări organismul, animalele mai primesc în această perioadă şi sfeclă. (sursa: bzb.ro)
Rezervaţia braşoveană „Valea Zimbrilor” este cea de-a patra din ţară şi a fost inaugurată în 2008, în luna noiembrie, în urma unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, susţinut de Consiliul Judeţean Braşov şi primăriile din Prejmer şi Vama Buzăului. Rezervaţia poate fi vizitată zilnic între orele 8.00 şi 20.00, fiind percepută o taxă de 2 lei de persoană, bani care sunt folosiţi pentru îngrijirea animalelor.
Previous Story

Noua tehnologie Wi-Fi dezvoltata de Samsung. Transferul de date, de cinci ori mai rapid

Next Story

Basescu: Victor Ponta a fost OFITER ACOPERIT in perioada 1997-2001, pe vremea cand era procuror, lucru interzis de lege. Ar trebui Ponta sa-si dea demisia?