Brasov: Cum a evoluat pretul apartamentelor in acest an

Last Updated on octombrie 23, 2014

Diferenţa dintre preţul unui apartament nou-construit şi unul vechi în aceeaşi zonă din Bucureşti s-a redus la jumătate (11%) în primele nouă luni faţă de sfârşitul anului trecut, în schimb în alte oraşe mari din ţară, precum Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara, ecartul a crescut.

blocuri-bv

“Cu excepţia Bucureştiului, unităţile locative din ansamblurile rezidenţiale s-au scumpit mai mult decât cele din blocurile ridicate înainte de Revoluţie – fapt care a dus, în majoritatea cazurilor, la o accentuare a ecartului dintre cele două categorii de locuinţe”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

În Braşov, o locuinţă nou-construită este, în medie, cu 69 de euro pe metru pătrat mai scumpă decât una în bloc vechi, adică 8%. La sfârşitul lui 2013 însă, “distanţa” dintre cele două categorii de apartamente era de 54 de euro pe metru pătrat. Accentuarea acestei diferenţe se datorează faptului că locuinţele din blocurile noi s-au scumpit mai mult anul acesta, respectiv cu aproape 3%, de la 868 la 894 de euro pe metru pătrat. Spre comparaţie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,35%, de la 814 la 825 de euro pe metru pătrat. (sursa: mediafax.ro)

Previous Story

Profi angajeaza casieri in Brasov si Zarnesti

Next Story

Brasov: Auchan vinde proprietati din Spania sau Italia pentru a continua dezvoltarea mall-ului din Tractoru