Last Updated on octombrie 7, 2014
Judecatorii de la Inalta Curte de Justitie si Casatie au decis in aceasta seara judecarea in libertate a presedintelui Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu.
Reţea formată de politicieni pentru a “sifona” banul public, mite fără perdea cum ar fi terenuri de tenis, achiziţii publice în care apăreau subit plăţi suplimentare şi licitaţii trucate sau anulate în cazul în care câştigătorul nu era cel agreat. Sunt dezvăluirile făcute de către procurorii DNA în referatul întocmit pentru reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.
Consiliul Judeţean Braşov ar fi plătit și de 10 ori mai mult decât ar fi fost normal pentru lucrări realizate de firmele de casă ale şefului de la judeţ.
Potrivit procurorilor, Căncescu ar fi umflat valoarea unor contracte încheiate cu firma deputatului Ion Diniță chiar şi cu 1000%, deşi potrivit legii niciun contract nu poate fi suplimentat cu peste 50% din valoarea sa iniţială.
„Din dispoziţia preşedintelui Consiliului Județean Brașov, inculpatul Căncescu Adrian Aristotel, vicepreşedintele Pascu Mihai Lucian a avut mai multe întâlniri cu deputatul Diniţă Ion, pentru a-l determina să accepte noi contracte cu condiţia ca o parte din bani să fie returnaţi pentru recuperarea prejudiciilor din contractele anterioare (…) Ca urmare a majorării valorilor lucrărilor de execuţie, prin acte adiționale încheiate în perioada 2008 – 2012, valoarea totală a contractului (…) este de 101.750.000 lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9.724.000 lei cu TVA, înregistrând astfel o creștere cu 1.046,29 %”, se arată în referatul procurorilor. (sursa: b1.ro)
Ion Diniţă nu e însă singurul parlamentar aflat la cheremul baronului de Braşov. Daniel Zamfir este un alt deputat implicat în afacerile lui Căncescu.