SOC! DNA cere URMARIREA PENALA a noua fosti ministri pentru luare de mita

Last Updated on septembrie 26, 2014

DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

wwwwwwww
Ecaterina Andronescu

Cei despre care se presupune că au săvârşit infracţiuni în perioada în care au fost miniştri sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.(sursa: Mediafax)

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.

DNA arată că cererea a fost formulată pentru că există suspiciuni în cazul foştilor miniştri în dosarul privind licenţele Microsoft pentru şcoli.

“Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Advertisements
Previous Story

Brasov: Petrece o vacanta la Rasnov, inconjurat de munti. Cazare gasesti si la pensiunea Cetatea Craiului

Next Story

Brasov: Festivalul familiei, in Piata Sfatului, sambata 27 septembrie