George Scripcaru: „Ma gandesc sa propun sa cumpere Primaria abecedare!”

Last Updated on septembrie 18, 2014

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat ieri că i se pare inadmisibil ca în anul 2014, într-o ţară membră a Uniunii Europene, elevii să înceapă şcoala fără a avea la dispoziţie manuale. (sursa: Transilvania Expres)

ttt

„Mi s-au plâns mai mulţi părinţi, arătându-se revoltaţi de această situaţie. Chiar şi unii copii m-au întrebat, la deschiderea anului şcolar, de ce nu au abecedare. Fireşte, nu puteam să le explic micuţilor cine poartă responsabilitatea şi că Primăria nu are în atribuţii evaluarea şi aprobarea manualelor şcolare, nici editarea şi distribuirea acestora.

Dar este trist să citeşti dezamăgirea pe faţa unor copii, încă din prima zi de şcoală. De aceea, m-am gândit să propun colegilor din Consiliul Local să cumpărăm noi, administraţia locală, abecedare pentru toţi elevii de clasa întâia din municipiul Braşov.  

Acest demers s-ar adăuga astfel programului nostru «Primul ghiozdan», campaniei de educaţie sanitară pe care am început s-o desfăşurăm în şcoli, recompensării premianţilor, precum  şi burselor sociale şi de merit pe care le acordăm unor categorii de elevi. Spre deosebire de alţii, care doar vorbesc la nesfârşit şi promit câte-n lună şi-n stele, noi demonstrăm prin fapte că ne pasă de elevi şi de sistemul de învăţământ”, a spus primarul Braşovului.

Previous Story

Amintiri din Brasov: Blocurile de pe Victoriei, anii ’70?

Next Story

Vrei ca Aeroportul Brasov sa fie satelit al Aeroportului Otopeni?