Asa arata autobuzul de oras al fagarasenilor

Last Updated on septembrie 6, 2014

Din 27 august un autobuz pleacă la fiecare oră fixă din faţa Catedralei. De atunci a reînceput să funcţioneze transportul public de pe raza Făgăraşului, întrerupt la începutul acestui an, după rezilierea contractului cu firma Transbus Codreanu.

bus-fagaras

Noul autobuz aparţine firmei Axi Tours, din judeţul Ilfov, care a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru desemnarea unui transportator. Este un autobuz de culoare verde, cu 26 de locuri pe scaun şi cu o capacitate totală de 75 de locuri. În contractul pe care Primăria l-a semnat cu firma se stipulează că dacă există necesităţi, Axi o să mai aducă la Făgăraş un autobuz similar şi încă un microbuz, a explicat consilierul local Cosmin Poparad pentru „Bună ziua, Făgăraş!”. Convenţia între Primărie şi firma din Ilfov s-a semnat pe data de 27 august 2014 şi rămâne în vigoare 6 ani. Autobuzul pleacă din oră în oră din faţa Catedralei, începând cu 7 dimineaţa şi până la ora 18.00, cu o singură excepţie: dimineaţa mai face un traseu intermediar, pentru oamenii care merg la serviciu şi elevii care ajung la şcoală, începând cu ora 7.30. (sursa: bzb.ro)

Previous Story

Diana Ionascu: Doamne…te rog…teleporteaza-ma acasa, in Brasov!!

Next Story

O saptamana pana la BikeRace Brasov