Stiati ca … in anul 1889 consilierii Brasovului au avizat un proiect pentru aducerea apei din valea Racadaului, printr-un tunel sub Tampa?

Last Updated on august 12, 2014

Stiati ca … in 1893 s-a construit apeductul si rezervoarel de apa potabila pentru oras, existente si astazi pe Promenada de sus (aleea de sub Tampa)? Constructia era realizata dupa planurile inginerului orasului, Christian Kertsch, de catre firma Pumpel & Nicolas. Lucrarea cuprinde un rezervor de beton de 2000 metri cubi pentru zonele din centrul orasului (Cetatea), Brasovechi si Blumanasi altul de 600 metri cubi pentru cartierul Schei.

apeduct-123
Apeductul de sub Tampa

Rezolvarea alimentarii cu apa potabila pentru nevoile crescande ale orasului a constituit o preocupare  permanenta a brasovenilor. S-au facut studii preliminare inca din anii 1880; in anul 1889 consilierii orasului au avizat un proiect pentru aducerea apei din valea Racadaului, printr-un tunel sub Tampa, proiect ce nu a fost avizat de ministerul maghiar. Proiectul inginerului Kertsch a fost avizat in anul 1891, solutia vizand aducerea apei din Valea Racadaului, ocolind Tampa, in rezervorul de beton de 2000 metri cubi. Au fost captate 56 de izvoare din valea Racadaului si 11 izvoare din Schei. Vechile instalatii de apa din Schei, dupa finalizarea apeductului in anul 1897au fost dirijate spre baia de abur de la Eforia scolilor romanesti si spre baia din tarcul Croitorilor.

Cu ocazia constructiei apeductului s-a practicat o spartura in zidul sudic al Cetatii, spre Tampa, pentru accesul la „uzina de apa” a orasului. Cu aceasta ocazie, accesul spre Promenada de sub Tampa se putea face si din mijlocul Cetatii. (Cronica de Brasov, Dan Pavalache)

Previous Story

Brasovul in Poezii: Strada Castelului 57 de Stefan Ioanid (1949)

Next Story

Amintiri din Brasov: Parcul Rudolf din Livada Postei, 1905