In judetul Brasov exista doua dintre cele mai misterioase locuri din tara

Last Updated on august 9, 2014

Lacul de la Dumbrăviţa, supranumit şi „Lacul ucigaş”, este cel în care mulţi oameni şi-au pierdut viaţa, în mod inexplicabil, de-a lungul timpului. 

Judeţul Braşov se regăseşte într-un top al celor mai misterioase locuri din ţară, realizat anul trecut de Criterii.ro, iar aceasta nu cu o singură, ci cu două din primele zece locaţii.

lac

Prima dintre acestea este lacul de la Dumbrăviţa, supranumit şi „Lacul ucigaş” sau „Lacul morţii”, unde mulţi oameni şi-au găsit sfârşitul de-a lungul timpului.

Deşi scăldatul în lac a fost la un moment dat interzis, locul a continuat să facă victime. Legenda spune că de vină ar fi duhurile rele ale apelor, care de multe ori ieşeau chiar pe mal. Acestea ar avea puteri sporite pe timp de Lună nouă, coincidenţă sau nu, exact momentele când cele mai multe victime s-au înecat. Martori oculari au declarat că, de-a lungul timpului, ar fi văzut femei care au pierit întinzându-şi rufele la uscat sau bărbaţi care şi-au găsit sfârşitul în timp ce îşi spălau caii.

Se spune că duhurile fac mare zarvă, pentru a atrage atenţia trecătorilor, pe care vor apoi să îi facă să se înece. Tot legenda spune că aceste spirite preferă copiii, suflete pure, pe care încearcă să îi înece, să îi crească apoi în lumea duhurilor.

„Templul Ursitelor” sau poarta către alte lumi

Celălalt loc prin care Braşovul se află în „top 10” al locurilor misterioase din România este „Mănăstirea Săpată în Piatră” sau „Templul Ursitelor”, aşa cum i se mai spune, din satul Şinca Veche.

templ

Construcţia a fost ridicată pe un loc sacru, despre care cercetătorii spun că are o vechime de aproape 7.000 de ani. (sursa: bzb.ro)

„Energii ciudate” sau „stare deosebită” sunt expresiile folosite de cei care au călcat pragul mănăstirii sau au căutat un loc de odihnă în imediata sa apropiere. În prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care par să vină din cer. Legendele locului mai spun că templul este o poartă către alte tărâmuri, prin care cei din vechime ştiau cum să comunice cu „lumi superioare” sau cu fiinţe din alte dimensiuni.

De asemenea, se zice că în locul unde pătrund razele soarelui prin gaura săpată în stâncă, se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Unele persoane au avut aici viziunea unor globuri de lumină şi chiar a unei lumini puternice. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate însă de aparatele de filmat sau fotografiat.

Previous Story

Brasov: Vezi aici Programul Festivalulului Medieval „Turnirul Cetatilor”, sambata si duminica

Next Story

Amintiri din Brasov: Posta centrala pe la 1900 :)