Brasov: Haide la o plimbare prin „Edenul Transilvaniei”, la poalele muntilor Fagaras

Last Updated on august 30, 2014

Plimbarea printre bujorii, trandafirii, florile de soc şi iasomia care colorează şi împrospătează grădina barocă se încheie cu o vizită mai mult simbolică la Palatul Brukenthal. Acesta poate fi văzut doar de afară, pentru că se află într-o stare de degradare, ca de altfel şi „fratele” de la Sâmbăta

eden-trans

La poalele Munţilor Făgăraş, în centrul ţării, în cel mai înalt loc din Avrig, intri pe porţile grele din lemn în secolul XVIII, când domnii îşi învârteau bastonul elegant şi doamnele îşi plimbau rochiile cu crinolină pe alei înflorite. Suntem la Palatul Brukenthal, singura clădire din ţară aflată într-o grădină barocă, unde farmecul i-a adus şi numele de „Edenul Transilvaniei”.
În 1756, Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei (1777-1787), a cumpărat terenul pe care astăzi se află reşedinţa de vară a palatului Brukenthal la Avrig. În 1764, reşedinţa, care cuprinde un palat şi oranjeria sa, a fost finalizată, inspirată de castelele Schönbrunn şi Laxenburg din Austria.
După moartea guvernatorului, reşedinţa a fost moştenită de descendenţi până când baroneasa Wilhelmine Mylius-Brukenthal a înstrăinat-o. Astfel, în 1908 proprietatea a ajuns în posesia Prezbiteriului Comunităţii Evanghelice din Sibiu, care a deschis aici un sanatoriu şi un stabiliment termal.  (sursa: bzb.ro)
După 1948, ansamblul a fost naţionalizat, iar statul a păstrat sanatoriul şi clinica.  În urmă cu 15 ani, terenul a devenit proprietatea Fundaţiei Samuel von Brukenthal, iar în câţiva ani sanatoriul a fost desfiinţat.
În 2011-2012, oranjeria a fost renovată şi transformată în hotel de către fundaţie, însă palatul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, ca de altfel şi Palatul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos, din Braşov.
Previous Story

Brasov: Mii de turisti la Cetaea Fagarasului. Tu cand mergi? :)

Next Story

Brasov: Aeroportul primeste 2 milioane de lei de la Consiliul Judetean. Guvernul condus de Victor Ponta refuza in continuare sa finanteze cel mai important obiectiv al Brasovului!