Gratuitatile totale pe RAT Brasov propuse de PSD nu au primit avizul Consiliului Local

Last Updated on iulie 14, 2014

Proiectul de hotărîre privind acordarea de gratuităţi totale pentru pensionari, pe mijloacele de transport ale RAT Braşov, propus de PSD, a fost respins de Consiliul Local în şedinţa de vineri. Iniţiativa, care a fost introdusă pe ordinea de zi ca urmare a unei adrese a Instituţiei Prefectului, care a obligat Legislativul local să dezbată propunerea, nu a întrunit decît patru voturi, din partea celor doi consilieri PSD prezenţi în sală – Cătălin Leonte şi Răzvan Popa, şi a celor doi udemerişti, Szente Ladislau şi Toro Tamas.

rat-brasov

Reamintim că un grup de 9 consilieri (6 PSD, 2 UDMR, 1 PC) a propus un proiect de acordare a unor gratuităţi totale pe transportul în comun pentru toţi pensionarii, indiferent de venituri, între orele 8.30 şi 14.00.

În lipsa documentaţiei, proiectul nu a ajuns pe ordinea de zi a CL, în perioada campaniei electorale, atunci cînd a fost propus. Între timp, la sesizarea consilierului Răzvan Popa, Insituţia Prefectului a intervenit pentru a obliga CL să dezbată iniţiativa. 

Gratuităţile totale nu au primit aviz 

Deşi a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, această iniţiativă a primit aviz negativ din partea a două comisii de specialitate ale CL, iar o a treia nu a dat deloc avizul de care era nevoie. (sursa: monitorulexpres.ro)

De asemenea, nici conducerea RAT nu a dat un aviz favorabil propunerii. Cu toate acestea, proiectul a fost supus dezbaterii. În afara celor patru voturi pentru, ceilalţi consilieri s-au abţinut. Consilierul Adrian Oprică a motivat abţinerea de la vot a democrat-liberalilor prin faptul că nu au existat avizele favorabile de care iniţiativa avea nevoie.

Un al doilea proiect privind acordarea de gratuităţi pe RAT pentru toţi călătorii cu venituri de pînă la 1.500 de lei, propus de un alt grup de 9 consilieri PDL şi PNL, a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local, la solicitarea liberalului Ciprian Bucur. 

RAT estimează un profit de 2,1 milioane lei 

În prezent, sînt în vigoare facilităţile aprobate în luna mai, potrivit cărora pe mijloacele de transport RAT beneficiază de o reducere de 50% toţi pensionarii din municipiu şi judeţ.

De asemenea, vîrstnicii cu venituri de pînă la 1.000 de lei beneficiază lunar de 15 călătorii gratuite. Pentru a acoperi financiar aceste facilităţi, CL a aprobat şi rectificarea bugetului RAT, care are în acest an venituri estimate la 71,19 milioane lei şi cheltuieli estimate la 69,08 milioane lei, cu un profit de 2,1 milioane lei, prevăzut pentru sfîrşitul anului.

„Au fost alocate sumele necesare acordării, de la 1 iulie, a unor facilităţi pentru pensionari. De asemenea, au fost prinşi banii pentru plata ratelor BERD, pentru achitarea ratelor pentru autobuzele cumpărate în anii anteriori”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Previous Story

MULTUMIM! Peste 300.000 de turisti au vizitat Brasovul in 2014

Next Story

Aeroportul Brasov: Licitatie pentru caile de rulare. Cu bani de imprumut, nu de la Guvern