Luna trecută, Daniel Şova, pe atunci ministru al Transporturilor, anunţa că în luna iunie ar putea fi semnat contractul de concesiune pentru realizarea tronsonului de autostradă Braşov-Comarnic. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Fostul ministru mai declara, cu doar câteva zile înainte de a demisiona, că atât Ministerul Transporturilor, cât şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) „şi-au făcut treaba în privinţa acestui proiect. De acum, totul depinde de ritmul în care avansează discuţiile dintre cele trei companii care au câştigat licitaţia în luna decembrie a anului trecut şi finanţatori”.
Pentru a afla o dată aproximativă a începerii lucrărilor, am făcut apel la oficialii CNADNR, cărora le-am solicitat să ne ofere detalii despre derularea proiectului.
Dacă ministrul Şova anunţa că speră ca în iunie să fie semnat contractul cu asocierea formată din societăţile Vinci-Strabag-Aktor, reprezentanţii CNADNR spun că nu pot estima când ar putea începe lucrările la acest obiectiv. (sursa: mytex.ro)
„Lucrările de construire a Autostrăzii Comarnic-Braşov vor fi demarate după semnarea unui contract de concesiune şi a celor de finanţare. Obţinerea finanţării în cadrul unui proiect de concesiune presupune un proces laborios, cu multe etape, care include o analiză din partea băncilor interesate de finanţare şi care se concretizează prin încheierea unor contracte de finanţare”, se arată într-un răspuns ce ne-a fost transmis recent de către reprezentanţii CNADNR.
Trebuie refăcut şi studiul de impact asupra mediului
Pe de altă parte, conducerea Companiei a descoperit că e nevoie şi de revizuirea acordului de mediu. Pentru autostrada Bucureşti-Braşov documentul de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost obţinut în 2007, dar de atunci au survenit modificări de natură tehnică, respectiv schimbarea traseului tronsonului Comarnic-Braşov, dar şi legislative, mai multe zone care urmează a fi traversate de această arteră fiind incluse în categoria ariilor protejate.
În aceste condiţii, conducerea CNADNR a ajuns la concluzia că este necesară actualizarea studiului de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru a rezolva problema, Compania a lansat o licitaţie pentru revizuirea acordului de mediu. Valoarea estimată a contractului este de 568.863 de lei (fără TVA), iar consultantul stabilit în urma licitaţiei trebuie să predea raportul refăcut privind impactul asupra mediului.