Brasov: Aventura Parc Dragus, o investitie de 40.000 euro

Last Updated on iunie 5, 2014

Aventura Parc Drăguș este amplasat în imediata vecinătate a pârtiei de ski din această localitate, se întinde pe o suprafață de 1,1 hectare și dispune de trei trasee de dificultate progresivă, traseu tiroliene, un panou de escaladă cu trei linii principale, tir cu arcul, armă și pistol, multe alte jocuri adresate copiiilor de diferite vârste, precum și trasee de minigolf aflate în lucru.

parc

Amenajarea parcului a costat 40.000 de euro și aparține societății Avemaventura SRL-D.

„Este un proiect turistic și de agrement pe care am dorit să-l dezvoltăm în această zonă, care dispune de peste 3000 de locuri de cazare, majoritatea în pensiuni, însă serviciile de agrement lipsesc în totalitate. Vrem să-i ajutăm și pe proprietarii de pensiuni, dar dorim în același timp să oferim și celor din zonă un loc pentru petrecerea timpului în mod plăcut. Este primul parc de aventură în natură, din zona Făgărașului, care sperăm să atragă turiștii ce vizitează această zonă deosebită”, a precizat pentru AGERPRES Alexandra Cota administratorul Aventura Parc Drăguș.

Parcul va putea fi vizitat zilnic, de luni până vineri, între orele 11.00-19.00, iar sâmbătă și duminică între orele 10.00-20.00.

Previous Story

Brasov: Program special de Rusalii la institutiile publice

Next Story

Brasov: Andreea Esca, in turneu de promovare a cartii “Ce-am făcut cand am tacut”, sambata la Libraria Humanitas