Last Updated on mai 28, 2014 Copiii din clasele 1-4 ar putea fi obligaţi de acum înainte să cânte “Deşteaptă-te, române” în fiecare zi, la începutul orelor. Proiectul legislativ, iniţiat de senatorii PSD, a fost adoptat tacit de Senat.
Acesta prevede chiar aplicarea unor sancţiuni pentru directorii şcolilor în care nu se cântă zilnic imnul.
Amenzi ar fi curpinse între 30 şi 100 de mii de lei, iar unitatea de învăţământ ar fi obligată să arboreze drapelul naţional timp de 24 de ore. (sursa: antena3.ro)
Cei care sunt responsabili pentru aplicarea acestor pedepse ar fi, potrivit proiectului legislativ, prefectul şi Poliţia.
Advertisements