George Scripcaru: Proiectul drumului dintre Cartierele Astra si Noua a fost deblocat

Last Updated on mai 23, 2014

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat ieri că specialiştii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional vor efectua astăzi vizita precontractuală în vederea semnării contractului de finanţare europeană pentru artera de legătură din zona economică Sud-Est a oraşului (ce va lega cartierele Astra şi Noua). „Proiectul a fost deblocat, acum vor fi reactualizate toate datele, astfel încât, în cel mai scurt timp să poată fi semnat şi contractul de finanţare. Este o investiţie importantă, pentru că artera va face legătura între cartierul Noua şi ocolitoarea municipiului şi va însemna o dezvoltare a întregii zone, inclusiv a celei comerciale de la intrarea în Braşov”, a declarat primarul.

scripcaru

Artera va porni de la intersecţia dintre prelungirea străzilor Poienelor-Prunului şi va urma traseul fostei căi ferate care deservea Roman SA. Drumul va trece pe sub pasajul din apropierea complexului Selgros de pe Calea Bucureşti şi pe sub pasajul magistralei de cale ferată care duce spre Capitală, apoi pe drumurile de exploatare agricolă existente, până când se va intersecta ocolitoarea municipiului Braşov. (sursa: mytex.ro)

Noua cale de acces va avea o lungime de peste 2 km, trei sensuri giratorii, o lăţime de 7 metri cu o bandă pe sens, piste pentru biciclişti şi trotuare. Traseul este iluminat parţial până la intersecţia cu magistrala de cale ferată. De-a lungul traseului sunt prevăzute staţii pentru transportul în comun. Investiţia, estimată la 16 milioane de lei, a fost inclusă pe lista proiectelor ce urmează să beneficieze de finanţare europeană după ce municipalitatea braşoveană a decis amânarea implementării proeictului Centrului de Cercetare Aplicată Transilvania Motorland, acesta urmând a se realiza, tot cu finanţare din partea Uniunii Europene, în ciclul bugetar european 2014-2020.

Advertisements
Previous Story

Drumetie tematica pe Tampa pentru 40 de elevi brasoveni

Next Story

Brasov: Caravana Metropolis aduce filme in Piata Sfatului intre 10 si 15 iunie