Costurile de amenajare a pepinierei de la Rasnov, estimate la peste 2 milioane de lei

Last Updated on mai 31, 2014

Puieţii care vor creşte în pepinieră vor fi folosiţi pentru împădurirea celor peste 6.300 de hectare de fond forestier aflate în proprietatea oraşului. În perioada următoare, se va lansa licitaţia şi pentru achiziţia echipamentelor necesare exploatării pepinierei.

pepiniera-rasnov

Edilii râşnoveni au obţinut o finanţare europeană pentru amenajarea unei pepiniere, astfel ca pe viitor să nu mai fie necesară cumpărarea de puieţi pentru împăduririle necesare pe cele peste 6.300 de hectare de fond forestier şi cele peste 500 de hectare de păşuni împădurite aflate în proprietatea oraşului. Pepiniera ar urma să fie amenajată în zona Valea Lungă, respectiv în spatele masivului Postăvarul, pe o suprafaţă totală de 9.083 de metri pătraţi.
Valoarea costurilor pentru lucrările efective de construcţie a fost estimată la suma de  1.728.001,74 lei (377.441,29 EURO) fără TVA, respectiv 2,14 milioane de lei cu tot cu TVA, iar ofertele de la constructori au fost primite până ieri.
Pepiniera va fi dotată cu un solar amenajat şi utilat cu sisteme de irigaţie care să ofere culturilor stabilitate şi viabilitate, care va fi construit pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Aproape 2.500 de metri pătraţi vor fi câmpuri de cultură, unde vor sta puieţii până la vârsta „maturităţii”. Pentru administrarea obiectivului, pază şi depozitare în condiţii sigure, se va realiza o clădire administrativ-operaţională, iar suprafaţa pepinierei va fi împrejmuită pentru a evita distrugerile.
60% bani europeni
Odată cu amenajarea acestei suprafeţe vor fi achiziţionate şi echipamentele şi utilajele agricole necesare pentru îngrijirea puieţilor până la vârsta exploatabilităţii. Investiţia totală  a fost estimată la suma de 970.207 euro, din care 60% vor fi banii europeni asiguraţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) măsura de Îmbunătăţire a Valorii Economice a Pădurilor, iar 40% contribuţia proprie a primăriei râşnovene, respectiv 388.107 euro. „Aproape am definitivat şi caietul de sarcini pentru achiziţia de echipamente necesare pentru lucrările din pepinieră şi, în perioada următoare, vom lansa şi licitaţia”, a precizat Adrian Apostu (foto), şeful Ocolului Silvic al Oraşului Râşnov. ( sursa: bzb.ro)
Trage 12 tone de la 60 de metri!
Printre echipamentele cu care va fi dotată pepiniera se numără şi un utilaj „3 în 1”, precum cel achiziţionat de Regia Publică a Pădurilor Kronstadt din Braşov, în cadrul unui proiect similar. Acest utilaj va putea fi folosit atât pentru transportul masei lemnoase din zonele greu accesibile din pădure, pentru a încărca şi alte utilaje sau prinde copacii pentru a putea fi tăiaţi, fiind dotat cu o macara, dar va putea trage până la 12 tone de la o distanţă de 60 de metri, cu ajutorul troliului cu care este echipat. La interior, utilajul are un post de comandă complex, ţinând cont că se poate roti la 220 de grade printr-o simplă apăsare de buton, iar toate aceste operaţiuni complexe se execută prin intermediul a două joystick-uri, astfel că se poate manevra cu uşurinţă de o singură persoană în timpul lucrului în pădure.
Advertisements
Previous Story

Brasov: In 2015, Cetatea Feldioara ar putea deveni una dintre atractiile turistice ale judetului

Next Story

Carrefour introduce un program special de vara. Unele magazine vor fi deschise pana la 24:00