Last Updated on mai 29, 2014
Prinţul Charles a petrecut, marţi, câteva ore în satul braşovean Viscri, mergând la locuinţa pe care o are în localitate şi discutând cu un arhitect despre lucrări la aceasta, întrucât intenţionează să o extindă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Moştenitorul coroanei britanice a fost întâmpinat de săteni şi de oficialităţile locale, după care a mers la locuinţa sa, el plecând din Viscri în jurul orei 18.30.
„A fost întâmpinat aşa cum se cuvine, cum este întâmpinat de fiecare dată. Apoi a dorit să discute cu arhitectul despre lucrările la locuinţă pentru că are în vedere extinderea acesteia. A petrecut câteva ore la Viscri, apoi a plecat”, a declarat Caroline Fernolend, vicepreşedinte al Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”.
Ea a precizat că Prinţul Charles nu va înnopta la Viscri, însă nu a menţionat care este următoarea destinaţie a acestuia.