Last Updated on mai 14, 2014
Şcoala Profesională Kronstadt va avea ateliere industriale care vor concura, ca tehnologie, cu fabricile care lucrează pentru Germania
Şcoala Profesională Kronstadt este deja în cel de-al doilea an de funcţionare, iar reprezentanţii Primăriei Braşov, împreună cu companiile care au dezvoltat acest proiect, vor să continue extinderea acesteia şi să refacă vechile ateliere, astfel ca elevii să îşi desfăşoare activitatea educaţională în cele mai bune condiţii. „Lucrarea este o etapă necesară în realizarea acestui proiect educaţional, de pregătire a tinerilor în domeniile de activitate pentru care există locuri de muncă pe piaţa braşoveană, prin colaborarea dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri. În cei doi ani, de când a fost înfiinţată această unitate de învăţământ, proiectul s-a dovedit a fi unul de succes, care a fost replicat şi în alte părţi. Pentru a optimiza pregătirea tehnică a elevilor este necesar ca o parte din pregătirea practică să se desfăşoare în aceste ateliere. Noi vom face reabilitarea clădirii, iar partenerii noştri vor veni cu partea de dotare”, a subliniat primarul George Scripcaru.
1 milion de lei, investiţia Primăriei Braşov
Costurile estimate ale investiţiei se ridică la aproximativ 1 milion de lei, la care se adaugă costurile pentru utilaje. Practic, acum, vechile ateliere ale Liceului Rulmentul arată ca după război şi nu mai au nici un fel de dotare, doar câteva panouri uitate pe pereţi mai amintesc că acolo au funcţionat odată nişte ateliere şcolare. Edilii se vor ocupa în perioada următoare de reabilitarea clădirii, începând cu refacerea hidroizolaţiei de la acoperiş, dar şi reabilitarea termică şi recompartimentarea spaţiilor, în funcţie de utilajele care vor fi aduse.
„Ne bucurăm extrem de tare că proiectul iniţiat în urmă cu doi ani, în parteneriat cu Primăria Braşov, merge mai departe. Cele 10 companii implicate în dezvoltarea acestei şcoli au şi ateliere şcoală proprii, însă este foarte important să existe o unitate de învăţământ care să aibă propriu atelier bine dotat. Astfel, elevii vor avea posibilitatea să înveţe, de exemplu, o comandă numerică pe un utilaj la cele mai înalte standarde europene. Ne ţinem de promisiunea făcută Primăriei ca pentru fiecare leu cheltuit de municipalitate, noi să venim cu dublu sumei. Probabil, în atelierele şcolii vor fi echipamente chiar mai bune decât cele existente acum în atelierele din fabrici”, a precizat directorul general al companiei Inna Schaeffler, Alexandru Blemovici. (sursa: bzb.ro)
Va fi reînfiinţat şi internatul
Primarul George Scripcaru a mai precizat că în perioada următoare, se va reabilita şi curtea unităţii de învăţământ, iar pe lista de investiţii se regăseşte şi renovarea sălii de sport, dar şi reînfiinţarea internatului. „În vechiul internat locuiesc acum tineri proveniţi din orfelinate, care nu au avut unde să stea după împlinirea vârstei de 18 ani. Ei şi-au amenajat spaţiul, dar vrem să le oferim o soluţie alternativă împreună cu partenerii noştri din companiile braşovene, astfel ca acest imobil să îl transformăm din nou în cămin pentru elevi. Avem o clădire destul de mare, în zona Campusului Genius, pe care am primit-o de la Institutul Cartofului, şi ne gândim să le oferim tinerilor spaţii acolo, mai ales că cei de la Inna Schaeffler şi-au arătat disponibilitatea de a amenaja corespunzător acele spaţii”, ne-a declarat primarul Braşovului.