Brasov: Distractie in aer liber pentru copii in Parcul din Livada Postei

Last Updated on mai 23, 2014

Asociaţia Happy Moms Braşov şi Asociaţia Bucuria Vieţii, în parteneriat cu Asociaţia Maya Mastermind Braşov, invită copiii şi părinţii să petreacă o zi specială, într-un mod inedit, sănătos şi educativ.

Evenimentul „Poveşti cu aer curat” va avea loc sâmbătă, 24 mai 2014, în Parcul Ina Scahffler (Parcul Livada Poştei), începând cu ora 10.00, cu plecare opţională din Piaţa Sfatului, cu bicicleta, la ora 09.30.

Manifestarea dedicată copiilor şi părinţilor este un eveniment care se derulează concomitent în municipiile Braşov şi Cluj Napoca, şi face parte dintr-o campanie naţională de conştientizare a necesităţii şi importanţei sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Programul evenimentului „Poveşti cu aer curat” este următorul:

Ora 10.00 – program de mişcare în aer liber pentru copii şi mame, coordonat de Ioana Medrea, antrenor CSS Braşovia Ora 10.30  – flash mob pentru copii, coordonat de un reprezentant al ACS Săcele Ora 11.00 – demostraţie de gimnastică de performanţă de sportivii de la CSS Braşovia Ora 11.15 – Tombolă cu premii. Banii obţinuţi din vânzarea biletelor de tombolă vor fi donaţi la trei mame cu venituri modeste sau fără venituri. Ora 11.30 Plecarea pe biciclete până în Piaţa Sfatului.  (sursa: adevarul.ro)

Evenimentul se va încheia la Friends Lounge, unde mamele şi copiii vor socializa la o prajitură şi o limonadă.

Previous Story

(Video) DOVADA ca PSD nu-i iubeste pe brasoveni. Vezi cum Brasovul este luat la misto de premierul Victor Ponta

Next Story

Un sfert din ursii Europei traiesc in Brasov, Covasna si Harghita