Brasov: Astazi au inceput lucrarile la tiroliana de la Canionul 7 Scari

Last Updated on mai 19, 2014

Astazi, luni 19 mai, au inceput lucrarile la tiroliana de la Canionul 7 Scari.

tiroliana

“Lungimea tirolienei va fi de 2.100 de metri și va fi construită din cabluri zincate din 15-17 tronsoane. Odată cu finalizarea acestei noi atracții pentru turiști cred că numărul acestora va fi din ce în ce mai mare. Doar pe 1 și 2 mai, Canionul “Șapte Scări” a fost vizitat de peste 2.000 de turiști. Dacă duminică aveam deschis, numărul turiștilor depășea cu siguranță 3.000, dar din cauza vremii nefavorabile obiectivul turistic a fost închis. Oricum, pentru acest an am prognozat ca numărul de turiști care vor vizita Canionul “Șapte Scări” să ajungă la 25.000, dar este posibil ca prognoza noastră să fie depășită. Sperăm ca turiștii care vizitează acest loc deosebit să păstreze tot ce s-a făcut acolo, să nu arunce gunoaie și să protejeze mediul”, a precizat, Cristian Popa, reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele.

Biletul de intrare în Canionul “Șapte Scări” este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Pentru grupurile organizate care trebuie să fie formate din cel puțin 10 persoane și însoțite de ghid, prețul biletului este de 5 lei pentru adulți și doi lei pentru copii.

La Canionul “Șapte Scări” se ajunge din DN1 București Brașov până la cabana Dâmbul Morii, apoi pe drum marcat cu bandă galbenă aproximativ o oră de mers. Dacă mijlocul de transport este trenul, se coboară la stația Timișul de Jos, apoi până la cabana Dâmbul Morii, după care traseul marcat până la Canionul “Șapte Scări”.

Advertisements
Previous Story

Brasov: Zeci de mii de turisti la „Festivalul Narciselor”

Next Story

Consultatii stomatologice gratuite la Brasov