Daca nu s-a putut de Craciun, Schiem de Paste!

Last Updated on aprilie 17, 2014

După ce toată iarna am avut temperaturi care ne duceau cu gândul mai degrabă la primăvară, Săptămâna Mare, care în acest an este la jumătatea lunii aprilie, ne-a întâmpinat cu ninsori ca-n poveşti.

VEZI Poiana Brasov LIVE aici

poiana

Ţinând cont că începând de marţi noapte a nins abundent în Poiană, stratul de nea depus în masivul Postăvarul a ajuns la 60 de cm, iar în staţiune stratul măsura miercuri 20 de cm. Astfel, conform cabanierilor din Poiană deja se poate schia destul de bine pe pârtiile Drumul Roşu şi Sulinar, iar dacă vremea se va menţine rece, de Paşte, turiştii care vin la munte s-ar putea simţi ca în vacanţa de iarnă.

Din cauza ninsorii, şi circulaţia rutieră în judeţul Braşov s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, dar fără blocaje de trafic sau restricţionări, însă recomandarea poliţiştilor pentru şoferi a fost de a folosi cauciucurile de iarnă, mai ales dacă aveau de tranzitat zone mai sensibile, precum Drumul de Poiană, DN 1 spre Predeal sau DN 73, în zona Fundata. (sursa: BZB)

Deszăpezirea a intervenit cu material antiderapant şi în unele zone din oraş cu probleme, în cursul nopţii de marţi spre miercuri în municipiu, respectiv pe strada Dogrogeanu Gherea şi pe pasajele din oraş s-au împrăştiat materiale antiderapante. Pe drumul de Poiană un utilaj a acţionat în permanenţă, iar alte două în staţuine. „Având în vedere că şi în perioada următoare este posibil să mai ningă, cele două firme care se ocupă de deszăpezire sunt pregătite pentru interveni în orice moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Şi la Predeal, s-a depus un strat de zăpadă de peste 20 de cm. Se poate schia pe pârtia Clăbucet, însă aceasta nu mai este amenajată, ţinând cont că administratorii domeniului schiabil au strâns deja plasele de protecţie, şi toate utilajele pentru amenajarea pârtiei. Detalii despre sezonul de schi de primăvară puteţi citi în pagina 5, sub titlul „Zăpada mieilor, bucuria schiorilor”.

Previous Story

Gratuitate pe RAT Brasov: Aristotel Cancescu ii cere premierului Victor Ponta 10 millioane de euro pentru gratuitatea pensionarilor. De ce crezi ca nu cere si pentru Aeroportul Brasov?

Next Story

BRASOV. Inventie inedita: OUA din ciocolata incondeiate si COZONACI cu ravas