Brasovul isi amenajeaza cea mai mare pepiniera cu fonduri europene

Last Updated on aprilie 30, 2014

Miercuri, 30.04.2014, în prezenţa primarului George Scripcaru, municipalitatea a semnat recepţia pentru echipamentele şi maşinile achiziţionate în cadru proiectului ,,Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii prin achiziţionarea de echipamente şi maşini şi producerea de puieţi forestieri de calitate pentru fondul forestier proprietate publică a municipiului Braşov”, proiect finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, Măsura 122: „Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii”.

„Este un proiect important pentru noi deoarece eficientizează gestionarea fondului forestier, iar Regia pădurilor Kronstadt nu rămâne doar la stadiul de exploatare a pădurii, ci îşi diversifică activitatea. Anul acesta, pentru prima dată, am reuşit să producem puieţi destinaţi vânzării, iar dacă ne gândim că, după finalizarea acestui proiect, producţia anuală va creşte cu peste 100.000 de puieţi, ne putem da seama cât de importantă devine această activitate pentru veniturile regiei şi, implicit, pentru bugetul local. Astăzi am recepţionat utilajele prevăzute în acest proiect şi pot să vă asigur că, împreună cu specialiştii de la regia Kronstadt, am ales cele mai moderne şi competitive echipamente destinate administrării eficiente a fondului forestier, a declarat primarul George Scripcaru.

Proiectarea pepinierei urmăreşte obţinerea unui număr cât mai mare de puieţi la unitatea de suprafaţă, în sortimentele dorite, de calitate corespunzătoare şi cu costuri cât mai mici. Se preconizează că se vor produce ca specii de răşinoase: molid, brad, pin , larice, totalul de puieţi de răşinoase care se va produce în pepinieră fiind de 87.000 buc, iar ca specii de foioase: fag, paltin de munte, gorun , totalul de puieţi de foioase care se vor produce fiind de 18000 buc. rezultând că pepiniera va produce în total 105000 puieţi apţi de plantat, în fiecare an, pentru lucrările de împădurire necesare în fondul forestier, ceea ce reprezintă 85,15% din total.

Pepiniera proiectată pentru fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov va fi amplasată în Braşov, Valea Popii f.n – Noua şi va avea o suprafaţă totală de 18.714 mp.

Previous Story

Rat Brasov modifica traseul liniei 5, incepand de luni 5 mai

Next Story

Brasov: Festivalul Medieval – „ Turnirul Cavalerilor” se amana