Brasov: Piata Sfatului si Sala Patria a Filarmonicii, gazdele primei editii a Festivalului Anim’est

Last Updated on aprilie 8, 2014

Piaţa Sfatului şi Sala Patria a Filarmonicii vor deveni gazdele primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est din Braşov, unde publicul va putea viziona, în perioada 22-25 mai, pelicule prezentate la evenimentul din 2013 din Capitală, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, prima ediţie a Anim’est Braşov va aduce cele mai de succes filme proiectate la Anim’est Bucureşti recent. Nici cei mai tineri cinefili nu sunt neglijaţi, secţiunea Minimest le-a pregătit o serie de surprize.

bv-123

“Ne bucurăm că după mulţi ani de la apariţia ideii reuşim în sfârşit să aducem Anim’est-ul şi la Braşov. Ne propunem să oferim publicului o selecţie a celor mai bune filme de animaţie care au fost prezentate în ediţia de la Bucureşti. Suntem încântaţi că vom avea proiecţii în aer liber în una dintre cele mai frumoase pieţe centrale din România. Sunt sigur că e doar începutul unei poveşti absolut minunate”, a declarat Vlad Ilicevici, directorul executiv al festivalului.

Anim’est Braşov este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Primăriei Municipiului Braşov.

Previous Story

Brasov: Vanatoare de cerbi … din beton

Next Story

Brasov. Manastirea Dejani, poarta doua hramuri: Acoperamantul Maicii Domnului, in biserica mare, si Schimbarea la Fata, in paraclis.