Brasov: Korona Mall, amanat. Din nou

Last Updated on aprilie 8, 2014

Lucrările de construcţie la mallul Korona din Braşov nu vor începe anul acesta, aşa cum era prognozat.

korona-123

Echo Investment, controlată de Michał Sołowow, al patrulea cel mai bogat polonez, a amânat, din nou, începerea lucrarilor de constructie la mallul Korona din Braşov.

Dacă anul trecut oficiali ai companiei declarau că anul acesta vor fi demarate lucrările la proiectul de 100 de milioane de euro, raportul financiar pentru cel de-al patrulea trimestru din 2013 arată că s-a operat o amânare. Astfel, lucrările la mall vor începe în prima jumătate a anului 2015. Complexul comercial va fi finalizat în a doua jumătate a anului 2016.

Echo Investment a schimbat structura mallului şi a încheiat deja un contract de închiriere cu Carrefour. În plus, dezvoltatorul se află în discuţii cu mai mulţi retaileri. (sursa: economica.net)

Dintre dezvoltatorii care şi-au anunţat planurile de a deschide mall la Braşov, doar Immochan, divizia de imobiliare a retailerului Auchan, este cel mai aproape de realizare. Proiectul comercial Coresi va fi deschis anul viitor.

Previous Story

Brasov: Va invitam la „Targul de Florii si Paste din Gradina Germana” in Piata Sfatului

Next Story

In Brasov ca in Freiburg: Tramvaiul ecologic, o solutie pentru reducerea poluarii