Brasov: Calea Crucii, o procesiune religioasa la care sunt asteptati mii de brasovenide toate confesiunile

Last Updated on aprilie 15, 2014

În Vinerea Mare credincioşii braşoveni din toate confesiunile vor putea lua parte la programul creştin – ecumenic „Calea Crucii”. Programul va începe la ora 13.00, în Catedrala Romano-Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”.

cruce

După pornirea procesiunii, în faţa bisericii franciscane pe Strada Sfântul Ioan se va desfăşura staţionarea Bisericii Reformate, urmată de cea a Bisericii Greco – Catolice, la coltul străzilor Sf. Ioan şi Republicii.

Apoi, intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss va fi locul staţionării Bisericii Unitariene, iar la intrarea în Piaţa Sfatului, dinspre strada Republicii va avea loc momentul Bisericii Evanghelică-Maghiară.

Procesiunea se va opri apoi şi în faţa Catedralei Ortodoxe din Piaţa Sfatului. Între toate opririle, vor fi intonate rugăciuni şi cântece bisericeşti, iar finalul traseului îl va reprezenta Biserica Neagră (confesiunea lutherană-săsească). La plecare, creştinii vor primi binecuvântarea în limbile română, maghiară şi germană.

Programul complet al evenimentului

1. Staţiune – Introducere la calea crucii (confesiunea romano-catolică, limba maghiară şi română) în Catedrala Romano – Catolică Sfinţii Petru şi Paul. PORNIREA PROCESIUNII.

2. Staţiune – Biserica Reformată (în faţa bisericii franciscane pe Strada Sfântul Ioan). – Citire din Biblie: „Isus în faţa lui Pilat, biciuirea, încoronarea cu spini”… – în limba maghiară şi română. – RUGĂCIUNE în limba maghiară. – Se merge mai departe cu un cântec bisericesc şi „Tatăl nostru” (în maghiară, română şi germană) de mai multe ori…

3. Staţiune – Biserica Greco-Catolică (la coltul străzilor Sf. Ioan şi Republicii) – Citire din Biblie: „Isus o întâlneşte pe Mama sa” – în limba română. – RUGĂCIUNE în limba română. – Se merge mai departe cu un cântec bisericesc şi „Tatăl nostru” (în română, maghiară şi germană) de mai multe ori…

4. Staţiune –  Biserica Unitariană (la colţul străzilor Republicii şi Michael Weiß) – Citire din Biblie: „Isus este ajutat de către Simon din Cirene” – în limba maghiară. – RUGĂCIUNE în limba maghiară şi română. – Se merge mai departe cu un cântec bisericesc şi „Tatăl nostru” (în maghiară, română şi germană) de mai multe ori…

5. Staţiune – Biserica Evanghelică-Maghiară (la capătul străzii Republicii, înainte de Piaţa Sfatului) – Citire din Biblie: Promisiunea lui Isus câtre tălharul: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis” – în limba maghiară si română. – RUGĂCIUNE în limba maghiară. – Se merge mai departe cu un cântec bisericesc şi „Tatăl nostru” (în maghiară, română şi germană) de mai multe ori…

6. Staţiune – Biserica Ortodoxă (în faţa Catedralei Ortodoxe în Piaţa Sfatului) – Citire din Biblie: „Isus o încredinţează pe Maica sa apostolului sfântul Ioan” – în limba română. – RUGĂCIUNE în limba română. – Se merge mai departe cu un cântec bisericesc şi „Tatăl nostru” (în română, maghiară şi germană) de mai multe ori…

7. Staţiune – Încheierea (confesiunea lutherană-săsească), în Biserica Neagră – Citire din Biblie: „Isus moare pe cruce” – în limba germană şi română. – RUGĂCIUNE în limba germană. – BINECUVÂNTARE (în trei limbi) – Încheiere cu un cântec bisericesc.

Previous Story

Ziduri, santuri, bastioane, turnuri si porti inchideau Brasovul in curs de o jumatate de mie de ani fata de dusmani

Next Story

Vor ajunge in SUA! Sagunistii care au castigat un concurs la NASA, sprijiniti de Ministerul Educatiei