PREFERINTELE romanilor in materie de turism

Last Updated on martie 13, 2014

Turiştii din Moldova preferă în vacanţele din străinătate hotelurile de cinci stele, o parte dintre bucureşteni au un comportament similar, în timp ce ardelenii renunţă la lux în favoarea preţului mai mic, a declarat miercuri într-o conferinţă Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45.

“În Ardeal este altă mentalitate faţă de Bucureşti, întâi îţi faci casă, îţi acoperi cheltuielile, îţi plăteşti datoriile şi te uiţi cu grijă la bani când pleci în vacanţă. În Bucureşti este alftel, am, n-am datorii, important este să-mi petrec vacanţa şi datoriile le plătescu la anul”, a spus Burcea.

plaja-grecia

El a afirmat că bucureştenii se îndreaptă mai mult spre Antalya (Turcia) şi spre hotelurile de cinci stele, iar în Ardeal se preferă Grecia, unde hotelurile sunt mai puţin luxoase şi mai ieftine.

“Moldovenii merg după principiul «O vacanţă am şi vreau ca în vacanţa respectivă să fiu domn». Dacă pe piaţa din Iaşi şi pe cea din Bacău ofertăm un hotel de patru stele în Antalya, la un preţ senzaţional, 300 deeuro în luna iulie, nu se înscrie nimeni. Dacă le-am oferi însă unul de cinci stele s-ar înscrie mulţi. Moldovenii, ca şi o parte dintre bucureşteni, se uită fie să fie foarte foarte bun hotelul şi dacă îl pot lua şi cu jumătate de preţ ar fi excelent. Ardelenii nu se aruncă la acest tip de oferte. În Moldova, dacă nu este cinci stele de lux, ca să îi placă lui şi să se întoarcă acasă şi să spună unde a stat, nu-l interesează”, a spus Burcea. (susra: Mediafax.ro)

Paralela 45, una dintre cele mai mari agenţii de turism din România, a extins în ultimii ani plecările din oraşele din ţară atât pentru chartere, cât şi pentru circuite. Oraşele vizate sunt Cluj, Iaşi, Bacău, Timişoara şi Constanţa.

Agenţia a deschis recent o sucursală la Satu Mare şi urmează să inaugureze alte patru până la finalul anului. Una dintre acestea va fi la Chişinău, Paralela 45 urmând să intre, astfel, pe piaţa din Republica Moldova.

Paralela 45 are acum 35 de agenţii la nivel naţional şi a încheiat anul trecut cu afaceri de 35 de milioane de euro.

Previous Story

In the villages near Bran Castle, there is a belief in the existence of evil spirits called ghosts or “steregoi” (a variant of “strigoi”).

Next Story

Valea Gaura, Muntii Bucegi