Brasov: Modificari importante in circulatia RAT cauzate de Raliul Brasovului

Last Updated on martie 18, 2014

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov aduce la cunoştinţa călătorilor faptul că în zilele de 20, 21 şi 22 martie a.c. vor fi operate schimbări temporare în traseele şi orarele de circulaţie ale mai multor linii de autobuz, modificări determinate de desfăşurarea în aceste zile a cursei automobilistice naţionale „Raliul Braşovului“, manifestare sportivă ajunsă la ediţia a XLIII-a.

Astfel, joi, 20 martie 2014, între orele 16.45 şi 22.30, va fi blocat primul peron din capătul de linie Livada Poştei, respectiv cel aflat lângă Casa “Baiulescu”.

În aceste condiţii, autobuzele de pe liniile 50 şi 50 barat vor opri pe următorul peron.

Vineri, 21 martie a.c., între orele 18.45 şi 23.00, va fi întreruptă circulaţia autobuzelor de pe liniile 1, 2, 4, 5, 6, 12, 16, 17, 31, 34, 34 barat, 36 şi 37 pe Bulevardul Eroilor, pe tronsonul cuprins între capătul de linie „Livada Poştei“ şi staţia „Teatrul Dramatic“.

În aceste condiţii, autobuzele de pe liniile menţionate, cu excepţia liniei 5, vor urma un traseu deviat pe sensul spre centrul oraşului: după staţia „Sanitas“, de pe Bulevardul Iuliu Maniu, autovehiculele vor circula pe strada Vlad Ţepeş şi apoi pe Bulevardul 15 Noiembrie.

RAT Braşov va înfiinţa o staţie provizorie, pe durata desfăşurării raliului, în capătul străzii Vlad Ţepeş, care să înlocuiască staţia „Teatrul Dramatic“.

Autobuzele de pe linia 5 vor circula, pe sensul de deplasare dinspre Bartolomeu spre capătul de linie Roman, după următorul traseu: Stadionul Municipal – Calea Făgăraşului – Strada Stadionului – Bulevardul Griviţei – Bulevardul 13 Decembrie – Strada Castanilor – Bulevardul 15 Noiembrie 1987 – Calea Bucureşti – Strada Berzei – Strada Carpaţilor. Pe sensul de deplasare spre Bartolomeu, linia 5 îşi păstrează traseul obişnuit. Traseele şi orarele de circulaţie ale autobuzelor de pe liniile 50, 50B, 51 şi 52 nu vor fi afectate.

Sâmbătă, 22 martie 2014, între orele 7.30 şi 11.00, respectiv 14.30 şi 18.30, circulaţia autobuzelor de pe linia 20, între capetele de linie „Livada Poştei“ şi „Poiana Braşov“, va fi întreruptă. Ultimele curse dinaintea competiţiei automobilistice vor pleca la orele 7.30, respectiv 14.30. De asemenea, sâmbătă, între orele 15.45 şi 22.30, va fi blocat primul peron din capătul de linie Livada Poştei, respectiv cel aflat lângă Casa “Baiulescu”. În aceste condiţii, autobuzele de pe liniile 50 şi 50 barat vor opri pe următorul peron.

RAT Braşov va depune toate eforturile pentru ca, în fiecare dintre cele trei zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, circulaţia mijloacelor de transport în comun să revină la traseele şi orarele obişnuite. De asemenea, RAT Braşov îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră în cele trei zile de competiţie, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de RAT Braşov.
18.03.2014

Previous Story

Brasov. Unde iti place sa te relaxezi: Aleea de sub Tampa, Lacul Noua sau Parcul Central?

Next Story

Brasov: Immochan deschide mallul Auchan anul viitor. Cum vrea sa-i atraga pe braşoveni