Brasov: Curtea Bisericii Negre si-ar putea recapata farmecul medieval cu bani donati de nordici

Last Updated on martie 21, 2014

Norvegia, Islanda şi Liechtenstein donează pentru restaurarea şi promovarea patrimoniului românesc, iar edilii braşoveni au depus un proiect în vederea reabilitării şi punerii în valoare a acestei zone cu o importanţă deosebită din punct de vedere istoric.

biserica-neagra-barsov

Lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre vor fi realizate după un proiect selecţionat în urma unui concurs de arhitectură organizat de municipalitate în 2011. Valoarea investiţiei este însă de aproximativ 2 milioane de euro, ceea ce ar fi însemnat un efort bugetar destul de mare. Edilii au găsit, de curând, o oportunitate în vederea susţinerii financiare a proiectului prin accesarea unei finanţări nerambursabile prin mecanismul financiar SEE (Spaţiul Economic European), ce are drept state donatoare Norvegia, Islanda şi Liechenstein.

„Sunt lucrări importante pentru istoria oraşului nostru şi de aceea am acordat, în primul rând, o mai mare atenţie procedurilor de descărcare arheologică, care au fost definitivate anul trecut. În momentul de faţă, am identificat această sursă de finanţare externă şi lucrăm la elaborarea proiectului pentru accesarea banilor, iar până cel târziu în data de 7 aprilie, trebuie să depunem întreaga documentaţie”, a precizat primarul George Scripcaru.

Pentru proiectele de restaurare a patrimoniului istoric, prin acest program, sunt alocate peste 9,8 milioane de euro, finanţarea fiind de 85% din fondurile de la statele donatoare şi 15% de la bugetul de stat. Valoare maximă a finanţării nerambursabile pentru un singur proiect de dimensiuni mari poate fi de maximum 2 milioane de euro.

Previous Story

Brasov: Conductele CET din zona Metrom dispar in 2014

Next Story

Brasov: Posturi scoase la concurs de Spitalul Judetean!