AJOFM Brasov: Locuri de muncă in Danemarca

Last Updated on martie 19, 2014

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov anunţă că EURES România dispune de noi locuri de muncă vacante pentru persoanele care doresc să lucreze în Uniunea Europeană, mai precis în Danemarca.

Pentru administrator de sistem IT/inginer de rețea sunt disponibile 12 posturi. Angajatorii solicită minimum 4 – 5 ani de experiență în rețea IT și operații. Ideal este să fi lucrat anterior cu clienții, pe probleme de inginerie tehnică și să dețină CCNA sau alt certificat.

Cerinţele postului: creează reţeaua prin configurarea designului sistemului, conduce instalarea sistemului, defineşte, documentează şi întăreşte standardele sistemului. Maximizează performanţa reţelei prin monitorizarea performanţei, depanările şi întreruperile reţelei; programează up-grade-urile, colaborează cu arhitecţii de reţea pentru optimizarea reţelei. Din punct de vedere tehnic se lucrează cu TCP/IP, Security, LAN, WAN – dispozitive şi tehnologii: VLAN routere, VTP, Spanning Tree, BGP, MPLS, ISDN, VPN, SSL, HSRP, Cisco, HP ProCurve, Nokia, Checkpoint firewall, Alcatel, 3Com, Blade, FWSM, Nortel VPN concentrators, Juniper, CISCO ASA, Wireless, F5 Big IP, CISCO LB, ACE, CSS, Foundry,  Zeus, CSM,  accelerator WAN, IDS/IPS. Anticipează problemele sau situaţiile cu impact în calitatea serviciilor, se adaptează repede la noile tehnologii şi înţelege infrastructurile complexe, conform procedurilor şi celor mai bune practici ale reţelei HP MSDD EMEA. Analizează noile tehnologii, ajută managerii de proiect şi alte echipe pentru a introduce noi tehnologii, capacitate de planificare şi managementul performanţei. Se asigură că acordul cu clienţii la nivel de servicii este în întregime respectat.

Alte 12 posturi sunt pentru personal de suport tehnic IT pentru clienți. Cerințe obligatorii: minimum 2-3 ani de experiență în administrarea retelei și operațiilor aferente, experiență ca tehnician de hardware, cu studii de specialitate, experiență mare în designul, configurarea și rezolvarea cerințelor clienților și în rezolvarea problemelor generate de schimbarea serverului, aplicației și rețelei, experiență în designul Active Directory, instalarea și rezolvarea de probleme, cunoașterea deplină a aplicaţiilor de software folosite pentru managementul sistemelor, echipamentelor și serviciilor; Excelente abilităţi de comunicare cu clienţii, motivaţie pentru susţinerea echipei pentru atingerea obiectivelor. (sursa: Transilvania Expres)

Salariile se stabilesc cu angajatorul, conform experienței candidaților. Informații suplimentare despre aceste oferte se pot obține de la Consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, cu sediul în strada Lungă nr. 1A, telefon 0268/416.879, int.102.

Previous Story

Plaiul Foii, Piatra Craiului Mountains, Brasov Romania

Next Story

Brasov: Un nou sens giratoriu, la Maternitate