Legendele Brasovului: Uriasii care au facut Tara Barsei

(Last Updated On: October 13, 2016)

În legendele româneşti apar făpturi de dimensiuni gigantice care ar fi trăit cîndva prin aceste locuri. Uriaşii au fost la început fiinţe blajine, dar s-au înrăit, aşa că Dumnezeu a trimis potopul ca să-i nimicească.

Începînd cu Goliat din Vechiul Testament, relatările despre giganţi sînt prezente în toate mitologiile lumii. Dar care este adevărul? Au existat cu adevărat sau sînt doar plăsmuiri ale vechilor popoare? Arheologii au descoperit pe toate continentele sute de schelete de giganţi, ca mărturie că uriaşii n-au fost doar legende, potrivit   Monitorul Expres

În România, în mai multe locuri, au fost dezgropate oasele unor oameni de cîteva ori mai înalţi decît cei de azi. Descoperirile au stîrnit vîlvă şi circulă pe Internet, însă oamenii de ştiinţă nu s-au pronunţat cu privire la autenticitatea acestor dovezi. Folclorul din Ţara Bîrsei e plin şi el de poveşti cu giganţi, care au modelat geografia locului.

Dacă legendele vor fi confirmate de antropologi, acesta va fi doar începutul care va schimba istoria omenirii.

Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani

Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare. Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona.

O legendă povesteşte că uriaşii, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi, localnicii continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide.

Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. În Piatra Craiului, pe peretele de Vest, la 1.600 m altitudine, se poate observa un fenomen carstic cu totul deosebit, denumit Poarta Basmelor. Seamănă cu o uriaşă intrare spre adîncul pămîntului. Legenda spune că pe acest munte îşi ducea veacul un uriaş.

14138399_295593704141507_820835380_n

Un flăcău viteaz i-a venit de hac aruncînd cu pietre în el. Pietrele au trecut prin trupul uriaşului, făcîndu-i găuri mari. Namila a împietrit şi astfel s-a format Poarta Basmelor. Cele patru pietre care l-au doborît pe uriaş se pot vedea şi astăzi, în apropierea porţii. Peştera Comăna din Munţii Perşani este şi ea sediul unei legende despre făpturi mitice, numele lor rămînînd în denumirile galeriilor. Astfel, există o Sală a Uriaşilor, descoperită în 1994. Se pare că Ţara Bîrsei a fost populată cîndva de umanoizi cu statură colosală, buni la suflet, care stăteau la masă cu oamenii. Au fost creaţi de Dumnezeu şi anihilaţi tot de el, după ce s-a dovedit că sînt al doilea experiment eşuat, după cel al căpcăunilor.

Misterioasele cutremure din Buşteni

Legendele n-au rămas doar simple legende. În „Viitor cu cap de mort“, Radu Cinamar, reluînd un articol din Monitorul Expres, relatează straniile întîmplări din Buşteni, care în final duc la confirmarea existenţei uriaşilor. Bucegi, unde se află Sfinx-ul, cea mai misterioasă structură antropomorfică din Carpaţi, a fost bănuit dintotdeauna că este străbătut de galerii subterane. Traian Trufin , muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu“ din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a povestit pentru prima oară în 2004 despre fenomenele stranii trăite de locuitorii din Buşteni.

„În 1993, timp de două săptămîni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii. M-am gîndit că sînt emanaţii de noxe de la fabrica de hîrtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane“, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Au încetat la fel de brusc cum apăruseră. Apoi au început cutremurele. Nişte mişcări ale scoarţei ciudate, neînregistrate de seismografe, dar simţite de toată lumea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani.

„Se produceau la ore fixe: la 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din Pămînt un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale“, povesteşte Traian. În acea perioadă, nu se făcuseră niciun fel de săpături în zonă. În Vrancea, n-a fost niciun cutremur cu magnitudine semnificativă. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismeice, de 3-4 grade pe scara Richer. Au căzut cîteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut cîteva fisuri.

Fenomene electrice inexplicabile

A urmat un nou fenomen: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mîna obiecte sau fiinţe fără să se electrocuteze. La atingerea palmei de corp apăreau arsuri, iar oamenii evitau să-şi mai strîngă mîinile. „Am avut multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr, amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci cînd atingem unele obiecte, ieşeau scîntei“, îşi aduce aminte muzeograful. „Aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam cu ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că exista un puternic cîmp energetic în zonă care amplifica semnalele radio“, crede Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare.

În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme. Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a văzut un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman.

Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brîu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul şi baza muntelui rămîn neînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte Traian.