Cetatea Brașovului NU aparține Primăriei! Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel

Last Updated on iunie 15, 2017 Curtea de Apel Brașov a respsins cererea Primăriei de a intra în posesia Cetății Brașovului. Proprietar este statul român prin Ministerul Finanțelor. Cetatea va rămâne în continuare închisă, până la finalizarea judecății.

După mai multe amânări, Curtea de Apel Braşov a emis miercuri sentinţa în procesul privind Complexul Cetate, după ce, în luna octombrie a anului trecut, instanţa de fond a stabilit că monumentul trebuie să treacă din proprietatea Aro Palace în cea a statului român, informează bzb.ro.

Cetatea Brașovului NU aparține Primăriei! Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel 1

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul just.ro, Curtea de Apel „păstrează dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la admiterea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, şi obligarea pârâtei SC Aro Palace SA să lase intervenientului Statul Român în deplină proprietate şi posesie imobilul mai sus identificat”.

De asemenea, curtea a dispus „rectificarea CF 130755 Braşov, în sensul intabulării dreptului de proprietate al Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, asupra imobilului înscris sub nr. top 2068/1/2, în suprafaţă de 5.002 mp”.

În schimb, prin pronunţarea de ieri, instanţa a respins cererea Primăriei Braşov, care a solicitat să devină proprietar al imobilului. Decizia de miercuri poate fi contestată în termen de 30 de la comunicare la Curtea de Apel Braşov, care va transmite dosarul la instanţa superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Previous Story

(Video) Aeroportul Brașov: „Iohannis m-a implorat să nu fac aeroport la Brașov”(?!) Pe asta nu o știai

Next Story

Brașov: Concert Subcarpați & Strings. Vezi cât costă biletele.