(Video) Junii Brașovului au încheiat Săptămâna Luminată cu “Aruncatu-n țol”. „Eu știu că este singurul obicei de acest fel din România”

Last Updated on aprilie 22, 2017 Junii Brașovului s-au adunat vineri seara în Piața Unirii pentru “Aruncatu-n țol”, ultimul eveniment din săptămâna luminată. Parada călare a fost amânată pentru duminică, 30 aprilie.

Evenimentul de vineri a început la Troița Căpitanului Ilie Birt, unde cei 20 de tineri care formează grupul Junilor Tineri au cântat Troparul Învierii, informează agerpres.ro.
(Video) Junii Brașovului au încheiat Săptămâna Luminată cu "Aruncatu-n țol". „Eu știu că este singurul obicei de acest fel din România” 1

După aceasta, Junii Tineri au revenit în Piața Unirii unde au dansat hora și alte jocuri tradiționale, acompaniați de o vioară și o mandolină, și au aruncat pe rând buzduganul, rostind “Hristos a Înviat”. Restul bărbaților care au asistat la eveniment și au dorit au putut să arunce și ei buzduganul și să lase o donație în bani, într-o cutie de tablă aflată în mijlocul pieții.

Printre cei care au vrut să arunce buzduganul s-au aflat și câțiva japonezi, aflați în orașul de la poalele Tâmpei cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfrățirea Brașovului cu orașul japonez Musashino. Ei s-au arătat foarte impresionați de eveniment, de păstrarea tradițiilor, de căldura oamenilor și de buna dispoziție a acestora.

“Azi se încheie Săptămâna Luminată cu activitatea “Aruncatu-n țol”. (…) tinerii erau aruncați în țol, în ziua de joi, la vătaf acasă. Cei care nu erau prezenți urmau să fie aruncați în țol în ziua de vineri. În timp, evenimentul a evoluat și se aruncă-n țol doar vinerea, și aici, în Piața Unirii. Acest obicei se moștenește de la daci, când se arunca sulița, și s-a păstrat până în zilele noastre.

Eu știu că este singurul obicei de acest fel din România. Dacă undeva, în altă localitate, se mai întâmplă ceva similar, să vină să ne spună, dar eu nu cred”, a declarat Vasile Bideț, președinte de onoare al grupului Junii Tineri.

Vezi Video cu aruncatul buzduganului:

Vezi aici Video cu aruncatul în țol:

Mergi la Parada Junilor?

Previous Story

Junii Brașovului vă invită la „Aruncarea în Țol”, astăzi. Nu se amână ca Parada!

Next Story

(Video) Brașov: Update! EXPLOZIE în Cartierul Tractorul