Brașov: Femeie la un pas de răpire în stația RAT, salvată de cei prezenți

Last Updated on aprilie 27, 2017 O femeie a fost la un pas să fie răpită dintr-o stație RAT de pe strada Aurel Vlaicu de fostul iubit . Acesta a încercat să o introducă forțat în mașină smulgându-i telefonul mobil, poşeta şi geaca. Femeia a fost salvată de intervenția celor prezenți în stație.

„La data de 25.04.2017, Secţia 3 Poliţie Braşov a fost sesizată de către o persoană de sex feminin în vârstă de 26 de ani cu privire la faptul că, în jurul orelor 19.20, în timp ce se afla în staţia RAT de pe strada Aurel Vlaicu, în apropierea intersecţiei cu strada 13 Decembrie, fostul său concubin, în vârstă de 39 ani, a agresat-o fizic, a încercat să o oblige să urce în autoturismul său, i-a reţinut geanta, geaca şi telefonul personal pe care l-a şi deteriorat, părăsind apoi locul faptei, la intervenţia unor martori”.

Brașov: Femeie la un pas de răpire în stația RAT, salvată de cei prezenți 1

În temeiul sesizării, a fost constituită echipa operativă, care, în apropierea locuinţei părţii vătămate, a identificat bărbatul în cauză, acesta restituind bunurile reţinute, a arătat purtătorul de cuvânt al poliţiei braşovene, Gabriela Dinu citat de bzb.ro.

Împotriva agresorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

Prin ordonanţa emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Braşov. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Braşov în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

Incindentul vine după ce, în urmă cu o săptămână, o femeie a fost agresată de fostul concubin în staţia RAT Bartolomeu, acesta din urmă smulgându-i de la gât un lănţişor.

Previous Story

Untold de Brașov nu, Untold de Constanța Da. Vezi primii artiști de top care vor concerta la malul mării în această vară:

Next Story

Brașovul se transformă. Promenadă pe malul Timișului de pe strada Castanilor și pietonale în mai multe locuri din oraș