Brașov: Primăria va ridica mașinile parcate ilegal. Cât vrei să fie taxa de ridicare?

Last Updated on martie 24, 2017 Primăria Braşov pregătește un Regulament nou privind ridicarea mașinilor de pe domeniul public. Acesta va fi pus în discuție publică iar brașovenii pot aduce modificări. Taxa de ridicare nu a fost încă stabilită de Primărie așa că brașovenii pot face propuneri.
De exemplu în Cluj, 547 de lei este taxa pe care trebuie să o plătească cel căruia i-a fost luată mașina, pentru o singură zi de „cazare”. Dacă șoferul se prezintă în momentul ridicării și nu se mai face transportul și depozitarea atunci taxa este de 294 de lei.

„Proiectul noului regulament va fi supus dezbaterii publice, astfel încât cetăţenii să ia la cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile pe care le au ca şi conducători auto, dar şi să propună completările pe care le consideră necesare”, a declarat administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz citat de bzb.ro.

Brașov: Primăria va ridica mașinile parcate ilegal. Cât vrei să fie taxa de ridicare? 1

(Masina Poliției ridicată din fața Tribunalului din Cluj, în urmă cu câteva zile)

În regulament se prevede că o o decizie privind sancţionarea proprietarului unui vehicul parcat neregulamentar (amendă sau ridicarea maşinii) este luată de poliţistul rutier, măsura fiind stabilită, în funcţie de gravitatea faptei, ridicarea fiind dispusă în cazul în care autovehiculul afectează grav traficul rutier. Totuşi, înainte lua o decizie, poliţistul va trebui să se uite în maşină, pentru că nu poate dispune ridicarea dacă vede în ea o persoană sau un animal de companie.

Pentru ca o maşină să poată fi ridicată este necesar, în primul rând, ca agentul rutier să constate că aceasta este parcată neregulamentar.

În acel moment el face un set de fotografii apoi aşteaptă cinci minute, după care mai face o serie de poze, în ambele cazuri fiind obligatoriu ca pe fotografii să apară data şi ora. După ce are aceste dovezi, agentul are „undă verde” pentru a cere intervenţia utilajului de ridicări auto.

Dacă până la sosirea utilajului, proprietarul ajunge la maşină, plăteşte doar amenda contravenţională pentru staţionare neregulamentară. Dacă utilajul a ajuns, dar maşina nu a fost pusă pe platformă, contravenientul va achita deplasarea. În situaţia în care maşina ajunge pe rampa utilajului de ridicare, se plăteşte deplasarea, taxa de ridicare şi cea de depozitare.

După urcarea pe rampă se face un nou set de poze, pentru a se vedea starea în care a fost ridicată maşina, de data aceasta fotograf fiind operatorul utilajului. Echipajul de Poliţie pleacă de la faţa locului abia după ce maşina parcată neregulamentar este pusă pe platformă, iar utilajul de ridicări pleacă spre depozit.

După adoptarea acestui Regulament, va fi aprobat de către Consiliul Local Braşov un caiet de sarcini pentru achiziţia serviciilor de ridicări auto. Atunci vor fi stabilite taxele de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor ridicate.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Ceartă pe bani, ieri în Consiliul Județean. Se vor înțelege vreodată?

Next Story

(Video) Paula Rusu: Un cardiolog din Brașov salvează inimi cu o freză cu diamante