Brașov vs București. Măsură radicală de ultimă oră luată de primarul Gabriela Firea în privința elevilor. La noi elevii chiar sunt pinguini?

Poate cineva să explice de ce copiii din București, la -23 de grade, nu sunt lăsați să meargă la școală iar cei din Brașov, tot la -23 de grade, sunt chemați la școală? Primarul din București a vorbit până și cu ministrul Educației și a stabilit că și miercuri să țină școlile închise, în caz că temperaturile scăzute se menține. Primarul Brașovului nu s-a implicat și i-a lăsat pe cei de la Inspectoratul Școlar să decidă, iar aceștia au zis că nu-i nicio problemă dacă elevii stau în stații și îngheață așteptând autobuzele. Sau dacă elevii navetiști merg 30-1 oră cu autobuze neîncălzite.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat că este foarte posibil ca şcolile să fie închise în Bucureşti şi miercuri, din cauza condiţiilor meteo extreme, potrivit stiripesurse.ro.

„M-am consultat şi cu Ministerul Educaţiei, şi cu părinţii, decizia nu a fost uşor de luat. S-ar putea ca şcolile să rămână închise şi miercuri. Este mult mai înţelept să luăm decizia întreruperii, să nu se revină din vacanţa de iarnă, va fi un ger năprasnic, -23 de grade, iar marţi seară spre miercuri va ninge viscolit”, a spus Gabriela Firea, în exclusivitate, la Realitatea Tv.

Anterior, Firea anunţase că luni şi marţi şcolile rămân închise.

Temperaturi Brașov, luni:

Hotărârea de a se ține cursurile a fost luată în urma consultării cu directorii unităţilor de învăţămînt din judeţ, mai ales cele din mediul rural, dar şi cu prefectul judeţul Braşov, Ciprian Băncilă, şi cu şeful ISU Braşov, col. Stelian Rechiţean, informează monitorulexpres.ro.

Pentru că s-a ajuns la concluzia că la Braşov nu sînt probleme deosebite din cauza zăpezii, adică nu avem drumuri blocate, cursurile vor fi ţinute în mod normal. În plus, elevii braşoveni sînt învăţaţi cu temperaturile mai scăzute, de munte, prin urmare nu s-a considerat necesar.

Conform prognozei meteo, mîine, temperaturile vor fi la Braşov între -23 şi -12 grade Celsius.
Inspectorul şcolar general Ariana Bucur a spus că la Braşov nu este cazul să fie anulate cursurile. „Am vorbit cu directorii de şcoli, cu prefectul şi cu domul Rechiţean de la ISU şi mi s-a spus că la noi nu sînt probleme deosebite, nu avem drumuri blocate, iar unităţile de învăţămînt au combustibil sau lemne pentru a asigura căldura în clase.

Probabil vor mai încălzi sălile de clasă încă de astăzi pentru a nu fi probleme. Prin urmare cursurile nu vor fi suspendate la noi în judeţ, pentru că nu este necesar. În alte judeţe este altă situaţie, cu drumuri blocate, dar la noi nu este cazul“, a spus Bucur.

De asemenea, pe site-ul IŞJ Braşov a fost postat următorul anunţ:
„În urma consultărilor avute cu directorii unităților școlare brașovene, cu comandamentul ISU Brașov și cu Instituția Prefectului Brașov, conducerea Inspectoratului Școlar al Județului Brașov a luat hotărîrea reluării cursurilor luni, 9 ianuarie 2017, în toate unitățile școlare brașovene“.

În ceea ce-i priveşte pe studenţii Universităţii „Transilvania“ Braşov, care vin din zone afectate de viscol şi cu drumuri blocate, profesorii vor fi mai indulgenţi dacă aceştia nu vor ajunge la cursuri şi le vor fi motivate absenţele din aceste zile. „Dacă vor fi studenți care vin din zone cu probleme și nu vor putea ajunge la cursuri, absențele lor vor fi motivate. Este o situație de care ținem cont, nu sîntem absurzi. Dacă vremea se va înrăutăți după aceste două zile, vom lua măsuri în consecință”, a spus prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania“ Brașov.

Mai mulţi părinţi s-au arătat însă nemulţumiţi de decizia IŞJ Braşov, condiderînd că nu este normal ca elevii să steaa în ger pentru a aştepta autobuzul care să îi ducă la şcoală, în condiţiile în care în alte judeţe şi în Capitală au fost suspendate cursurile.

Pe pagina de socializare Facebook, părinţii s-au arătat indignaţi de faptul că elevii braşoveni sînt nevoiţi să meargă, luni, la şcoală. „În alte ţări nu se merge nici la serviciu pe vreme ca aceasta. Oamenii stau acasă, pentru că aşa sînt costurile mai mici pentru firme, economie, ţară ! Aşa se întîmplă în țările civilizate “,

„Domnilor și doamnelor nu ei sînt de vină! Noi părinții greșim, deoarece facem eforturi să înotăm cu copiii noștri prin zăpadă și ger! Eu am ales: nu-mi voi duce copilul la grădinița in zilele următoare! E problema lor dacă vor decide sau nu închiderea școlilor!“,

„Să înţeleg că în nordul Europei se stă acasă cînd e frig? Sau vine şi îi ia mijlocul de transport în comun direct din pat? Aţi uitat că ieşeaţi la joacă toată ziua şi la minus 28 de grade şi sînteţi vii? Eu nu înţeleg plînsul ăsta general: nu e bine nici cu frig, nici cu căldură. E ianuarie. Sau gerar. Adica luna asta se numeste aşa în calendarul popular dintr-un motiv anume, nu? Cînd vreţi să fie -20, în iulie?“ sînt cîteva dintre comentariile braşovenilor.

Leave a Reply