Aeroportul Brașov: OFICIAL! 47 de milioane de euro mai sunt necesari. Vezi cine dă banii:

(Last Updated On: December 6, 2016)

Aeroportul Brașțov mai are nevoie de 47 de milioane de euro pe care nicio bancă până acum nu s-a oferit să-i împrumute. În aceste condiții, Consiliul Județean și-a asumat intenția de a plăti o mare parte din această sumă până în 2020.

Președintele Consiliului Județean Adrian Veștea a anunțat astăzi într- o conferință de presă în care a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate aferent proiectului Aeroportului Internațional Brașov. Potrivit datelor oferite de consultant, respectiv firma IPTANA, pentru terminarea lucrărilor la aeroport va mai fi nevoie de 47 milioane euro cu tot cu taxe, din care 39 de milioane reprezintă valoarea propriu-zisă a lucrărilor.

15320338_351139795253564_1677281989_n

„Am rezolvat situația juridică a terenului, apoi a fost reactualizat Studiul de Fezabilitate, iar in indicatorii tehnico economici care sunt supuși dezbaterii plenului în ședința de plen de astăzi.

Apoi vor fi elaborate caietele de sarcini, iar până la începutul anului viitor să începem procedurile de achiziție, după care să începem și lucrările.

Pentru anul viitor, de la bugetul județului putem aloca 10 milioane de euro. În anii următori se vor aloca restul de 29 de milioane de euro, termenul de finalizare fiind anul 2020”, declarat Adrian Veștea citat de bzb.ro.

La conferința de presă au participat și primarul Brașovului, George Scripcaru, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad și vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Laszlo Henning.

De altfel, reprezentanții autorităților locale din județul vecin au reamintit că Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, cât și Consiliul Județean Brașov sunt dispuse să aloce câte trei milioane de euro pentru proiectul aeroportului, însă au amintit că banii îi vor aloca abia în fazele finale ale proiectului.