(Video) Accident Brașov: 3 persoane au murit după ce au căzut cu mașina de pe un pod, de la 10 metri!

Last Updated on octombrie 22, 2016 Grav accident de circulație vineri pe drumul dintre Brașov și Târgu Secuiesc. Un autoturism din Galați a zburat de pe un pod, la intrare în localitatea Ozun, căzând de la 10 metri.

Accidentul de s-a soldat cu patru victime, dintre care pasagerul din dreapta faţă era încarcerat, potrivit covasnamedia.ro și preluat de rttbrasov.ro. La locul accidentului s-au deplasat o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare ISU, trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţeană (SAJ) Covasna şi o ambulanţă cu medic de la SAJ Braşov.

14825719_326716307695913_555109716_n

Pompierii şi paramedicii au intervenit pentru descarcerarea pasagerului de pe locul din dreapta faţă, concomitent cu acordarea primului ajutor tuturor victimelor.

Din nefericire, atât pasagerul amintit, în vârstă de 77 de ani, cât şi cel de pe locul din dreapta, spate, de 84 de ani, au decedat.

Ulterior, a decedat şi pasagerul din stânga, spate, în vârstă de 82 de ani. La ora actuală, a mai rămas un supravieţuitor, şoferul, în vârstă de 69 de ani. Acesta se află în stare gravă la un spital din municipiul Braşov, potrivit IPJ Covasna.

De la începutu anului şi până acum, au fost înregistrate 63 de accidente grave, soldate cu 20 de persoane decedate, 57 rănite grav şi 35 rănite uşor. În topul cauzelor generatoare de accident sunt neadaptarea vitezei, abateri ale bicicliştilor şi pietonilor şi depăşirea neregulamentară, potrivit IPJ Covasna.

Vezi aici video:

Revenim cu detalii!

Previous Story

(Video) Accident Brașov: O mașină a ajuns cu roţile în sus din cauza unei șoferițe neatente

Next Story

SURPRIZE! PNL Brașov și-a stabilit candidații pentru Parlament! Vezi cine sunt: