Brasov: O DEMOLEAZĂ? Casă prea înaltă în zona istorică din Bartolomeu

Last Updated on octombrie 19, 2016 Pe Facebook a început o campanie pentru salvarea Brașovului Vechi, concret pentru demolarea unui bloc care, se pare, se construiește cu încălcarea legii.

Membrii grupului „Salvaţi Zona Istorică Braşovul Vechi”, au trimis sesizări inclusiv la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Braşov sau Avocatul Poporului, prin care s-a reclamat faptul că pe strada Ioan Bogdan nr. 6 din Bartolomeu, în zona de protecţie istorică, se contruieşte o casă prea înaltă. Contactați de jurnaliștii de la  bzb.ro,  cei de la Primăria Brașov spun că va reanaliza documentele.

14800922_324907894543421_247121616_n

Pentru construirea respectivului imobil, Primăria Braşov a eliberat autorizaţia de construcţie în luna ianuarie 2016, aprobând ridicarea unei clădiri cu parter, două etaje şi mansardă, în condiţiile în care regimul de înălţime acceptat pentru această zonă este maxim parter plus două etaje. Municipalitatea braşoveană a eliberat autorizaţia după ce construcţia imobilului a primit avizul favorabil din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

În urma sesizărilor, Inspectoratul de Stat în Construcţii a verificat situaţia la Primăria Braşov, iar în răspunsul transmis de această instituţie către petiţionari se arată că „în urma controlului efectuat la nivelul Primăriei Municipiului Braşov, s-a constatat încălcarea prevederilor legale referitoarea la emiterea autorizaţiei de construire nr. 57/2016 (autorizaţia din emisă de Primărie în luna ianuarie – n.r.) şi s-a dispus emitentului revocarea acesteia sau promovarea unei acţiuni în anulare în contenciosul administrativ”.

Cum Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că nu a fost respectată legislaţia, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat că „având în vedere măsurile dispuse de ISC şi sesizările primite la Primărie, municipalitatea va lua o decizie cu privire la rezolvarea aceste situaţii, astfel încât să fie respectate măsurile ce intră în atribuţiile ce ne revin”.

Previous Story

(FOTO) Accident Brașov: GRAV cu victime ! 3 ambulante 2 mașini de pompieri ! Vezi aici foto:

Next Story

Brașov: Medicul de la Județean prins cu mită a fost condamnat la închisoare. Vezi ce pedeapsă a primit: