Brașovul mulțumește turiștilor care au fost în Minivacanţa de Paşte aici. Ne cerem scuze că a trebuit să stați în trafic, din nou, când ați plecat acasă. PS: Duminică vă așteptăm la Parada Junilor :)

Last Updated on mai 3, 2016 Foarte mulți turiști au ales să petreacă minivacanța de Paşte la noi. Însă trebuie să ne cerem scuze, din nou, că trebuie să stați atât de mult timp în trafic la venire și la plecare.

După cum vă dați seama nu suntem în stare să construim o amărâtă de autostradă între Comarnic și Brașov. Ne este ușor să ne uităm la voi și să dăm vina pe guvernanții de la București. Adevărul este că cei din Capitală chiar nu ne ajută cu ceva.

Și așa a mai trecut o sărbătoare, a mai trecut un an iar noi continuăm să ne cerem scuze. Sperăm să le acceptați și să veniți și la Parada Junilor. Duminică, 8 mai de la ora 11, vă așteptăm în Centrul Istoric. Cele 7 grupuri de juni ne vor încânta și de acestă dată.

PS:Ce ar trebui să se întâmple ca să nu mai avem astfel de comunicate din partea Poliției?

“De la intrarea în Buşteni până la limita cu judeţul Braşov, dar şi la Comarnic, se circulă în coloană pe sensul de mers către Bucureşti, pe unele porţiuni cu viteză normală, iar pe altele cu viteză redusă.

În sens opus, numărul de autovehicule a mai scăzut. Probleme de trafic au apărut şi pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în zona unor lucrări, în apropiere de Măneciu (dinspre Cheia), unde se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat.

Echipajul de poliţie prezent aici a fost solicitat, pentru o scurtă perioadă de timp, să fluidizeze circulaţia şi pe raza localităţii Măneciu-Ungureni, în zona unei treceri la nivel cu calea ferată.”, se arată în comunicatul poliţiştilor.

Previous Story

Brașov: 9 ani de când a dispărut Uzina Rulmentul!

Next Story

Brașov: TRAGIC! Un obicei de Paște a dus la moartea unei fetițe de doar doia ani