Brasov: Se scumpeste din nou taxiul, incepand de astazi

Last Updated on noiembrie 19, 2015 vvvv

Prețul practicat de taximetriști din Brașov va crește din nou la 1,73 lei/km ziua şi 1,93lei/km noaptea, după ce anul trecut a crescut de la 1,33/km la 1,53 lei/km pe timp de zi şi 1,73 lei/km pe timp de noapte.

Puţin peste 20% dintre taximetriştii braşoveni au solicitat aplicarea noilor tarife, însă ţinând cont de ce s-a întâmplat anul trecut, cel mai probabil din luna decembrie toate cele peste 1.500 de maşini vor practica noile tarife, scrie bzb.ro

Acestea au depus şi note de fundamentare prin care motivează necesitatea creşterii preţului călătoriei „O parte dintre aceşti taximetrişti sunt înregistraţi la unele dintre marile companii de taximetrie din Braşov. Deocamdată, acestea nu au depus solicitări de majorare a tarifelor pentru maşinile proprii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Cei care se plimbă cu taxiul vor plăti mai mulţi bani chiar începând de astăzi, ţinând cont că Primăria a început eliberarea avizelor pentru noile preţuri.
[ads2]
„Joi, între orele 10.30 şi 12.30, la Ghişeul nr. 2 din cadrul Centrului de Informare a Cetăţenilor, cei care au depus cererile de majorare a tarifelor până în data de 13 noiembrie, pot ridica documentele prin care sunt avizare noile preţuri.
După ce iau aceste documente, taximetriştii trebuie să opereze modificările în casele de marcat şi să afişeze pe portieră noile preţuri.
De asemenea, în dreapta locului din faţă, care de regulă este ocupat de client, este obligatorie afişarea avizului eliberat de Primărie, prin care s-au aprobat preţurile. Noile tarife sunt avizate doar pentru cei care au solicitat acest lucru, nu sunt obligatorii pentru toţi taximetriştii. Restul îşi menţin deocamdată tarifele”, a explicat Sorin Toarcea.
Ţinând cont că în municipiul Braşov sunt autorizate 1.506 de taximetre, noua majorare este aplicată pentru moment doar de aproximativ 22% dintre taximetrişti.
Previous Story

ALERTA in Brasov: A DERAIAT un tren plin cu motorina. Sinele au fost smulse din pamant

Next Story

Accident Brasov: Pe bulevardul Gării. O soferita de 62 de ani a lovit un pieton care traversa regulamentar