A renunțat la București pentru Brașov. Acum este babysitter pentru câini. „Este un mod extrem de relaxant de a-ţi câştiga existenţa“

Last Updated on noiembrie 29, 2015 Floriana Scânteie (33 de ani) a lucrat 13 ani în Bucureşti, în jurnalism şi în relaţii publice, de dimineața până seara, într-un ritm alert. S-a decis să se mute în Brașov pemtru a deveni babysitter pentru câini. Inspirația i-a venit de la Joy, o căţeluşă veselă pe care a salvat-o de la moarte.

„Pe Joy am găsit-o pe când era doar un puiuţ, aruncată într-o cutie de carton la gunoi alături de doi frăţiori. Era noiembrie şi foarte frig afară, probabil ar fi îngheţat dacă nu i-am fi luat. I-am dus acasă şi mă gândeam ce stăpân să le găsesc. Ea mi-a intrat repede la suflet, încât nu m-am mai îndurat să o dau. Este un căţel lipicios, vesel, s-a ataşat imediat de noi şi atunci mi-a venit şi ideea cu numele. Joy (n.r. – «bucurie») mi s-a părut că i se potriveşte foarte bine şi aşa a rămas“, povesteşte tânăra pentru adevarul.ro.

Ideea unei afaceri de babysitter pentru câini i-a venit Florianei înainte să se mute la Braşov. A făcut o cercetare de piaţă şi a descoperit că la poalele Tâmpei nu există servicii personalizate pentru câini.

vwww

„Ideea mi-a venit când eram la Bucureşti. A trebuit să plecăm câteva zile şi a trebuit să o lăsăm pe Joy la o pensiune gen padoc pentru câini. Nu am fost mulţumită, deoarece câinele este lăsat într-o boxă, i se dă mâncare şi poate este plimbat o dată pe zi. Sunt mulţi câini la grămadă şi nu a fost o experienţă plăcută.

[ads2]

De atunci am luat-o pe Joy cu noi peste tot pe unde am mers în vacanţă, la mare sau la munte, cu trenul, maşina sau vaporul. M-am gândit atunci că experienţa neplăcută pe care am avut-o noi au avut-o şi alţi iubitori de animale şi am început să mă gândesc serios să fac ceva“, mai spune Floriana.

De la o idee şi până la o afacere nu a fost un drum uşor, iar în această toamnă, Floriana a lansat la Braşov un serviciu unic: „Happy Joy“, denumit chiar după căţeluşa ei, care o urmează peste tot. Nu a construit o pensiune pentru câini, i-a găzduit la ea acasă şi a căutat colaboratori, şi ei iubitori de animale.

„Am vrut să ofer altceva şi am gândit totul aşa cum mi-aş dori eu să fie îngrijită Joy. Astfel, când o familie pleacă în concediu, îşi poate lăsa câinele la noi. Ne-am deschis casa noastră şi pentru animale, iar Joy nu este geloasă pentru că ea a fost mereu sociabilă şi a acceptat alţi câini în jurul ei. Colaborez şi cu alte familii, dar şi cu studenţi şi cazăm câinii în casele lor. Aşa, animalul schimbă doar locul şi noi respectăm toate obiceiurile lui: unde îi place să doarmă, cât timp trebuie plimbat, ce îi place să mănânce. Aşa se simte mult mai bine“, mai spune tânăra.

Pe lângă pensiunea mai puţin convenţională Floriana este şi babysitter pentru câini. Practic plimbă animalele braşovenilor care sunt ocupaţi cu serviciul, se joacă cu câinii şi oferă şi mici lecţii de dresaj. Dacă este nevoie îi duce chiar şi la veterinar.

„Noi ne adaptăm în funcţie de vrea fiecare client şi în funcţie de câine. Îi plimb odată sau de două ori pe zi, facem antrenament, alergare pe sub Tâmpa, ne jucăm şi chiar oferim lecţii de dresaj. Îi învăţăm să fie sociabili şi comenzile de bază. În funcţie de personalitatea câinelui îl plimbăm singur sau câte doi dacă sunt sociabili şi acceptă să îşi facă prieteni. Tarifele sunt între 30 şi 50 de lei în funcţie de nevoile acelui câine şi de programul său“, mai spune Floriana.

Previous Story

Brasov: Autobuze electrice pentru traseele din Centrul istoric

Next Story

(Video) Doi fraţi din Braşov au finalizat documentarul „13 Nuanțe de români”, replică la documentarul englezesc jignitor, „Vin românii”