Record de angajari in Brasov. Din lipsa de personal, companiile cauta angajati din alte judete

Last Updated on septembrie 16, 2015 Brașovul este într-o perioadă bună din punct de vedere al industriei. După dezastrul creat de închiderile marilor întreprinderi din oraș, se pare că noua industrie chiar este un motor de dezvoltare a zonei.

Nevoia de forţă de muncă este atât de mare în Braşov, încât producătorii din industria auto sau IT, au ajuns să caute angajaţi în alte judeţe din ţară.

Avem și din Vaslui, avem și din sudul țării care vin”, spune președintele Clubului Economic German din Brașov.

Am angajat deja circa 300 de oameni în plus anul ăsta. Ne apropiem de target-ul prevăzut, mai avem nevoie de 50-100 de oameni până la sfârșitul anului”, afirmă Marius Șuranyi, manager al unei companii multinaționale.

Numărul salariaților din Braşov a ajuns în vara acestui an la aproape 170.000. Cifra este foarte apropiată de cea a numărului de angajați din anul 2007, înaintea izbucnirii crizei economice.

În 2009-2010, de la 171.000 de persoane salariate ajunsesem la 145.000. În anul 2015 numărul de salariați la Brașov a crescut cu aproape 4.000 într-un an”, spune Ion Popescu, șeful Direcției Județene de Statistică Brașov pentru digi24.ro.

Înainte de 1989, în Brașov funcționau cinci uzine unde munceau 174.000 de oameni. În total, numărul salariaților din județ depășea cifra de 300.000. Acum, acele uzine au fost înlocuite de fabricile de componente auto, majoritatea cu capital german.

O singură fabrică a rezistat și după anii 90, dar productivitatea este aproape de zero.

Fabrica de autocamioane Roman este singura care a rezistat valului de închideri din anii90. Deși nu mai produce sute de camioane pe an, așa cum o făcea înainte de revoluție, a rămas totuși funcțională. Dar a ajuns de la 26.000 de angajați la aproximativ 300.

La fabricile noi, majoritatea angajaților sunt foștii salariați ai uzinelor. Cele mai căutate domenii sunt cele din industrie, relaţii cu clienţii și IT.

Previous Story

Revelionul 2016 in Malta, mai ieftin decât in Poiana Brasov

Next Story

Brasov: Un nous sens giratoriu in oras. La Ceasu` Rau. Vezi ce treceri de pietoni se desfiinteaza