Brasov: Parcarea cu 7 niveluri de la spitalul Militar este aproape gata

Last Updated on septembrie 17, 2015

Parcarea multietajată de la Spitalul Militar este terminată în proporție de 95%.  Până acum a fost finalizată întreaga clădire cu cele patru niveluri subterane, şi alte două supraterane.

Acum se mai lucrează la finisaje, pe partea exterioară lucrându-se la faţade, dar şi la montarea copertinelor de la terasă. La interior, mai este de montat doar sistemul de ventilaţie şi instalaţia electrică pe unele porţiuni.

„Este un proiect important pentru oraş, care se încadrează în strategia noastră de a transforma centrul istoric într-un obiectiv turistic de maxim interes, iar acest obiectiv reprezintă una dintre soluţiile pentru descongestionarea şi mai mult a traficului din această zonă”, a spus primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro

Deschiderea parcării va duce și la resistematizarea circulației în zonă. Pe strada Pieţii la intrarea/ieşirea din parcare a fost amenajat un sens giratoriu. Dinspre strada Pictor Pop,  în vederea descongestionării traficului în zona din spatele magazinului Star au fost efectuate lucrări de lărgire a părţii carosabile cu doi metri. Totodată, trecerea de pietoni a fost reamplasată, astfel încât cele patru străzi care se întâlnesc în această intersecţie (Pictor Pop, Ecaterina Varga, Dobrogeanu Gherea şi Aleea Tiberiu Brediceanu) să poată fi traversate dintr-o singură bucată, vechile zebre neavând continuitate, mai scrie bzb.

Parcarea va avea în total 306 locuri, respectiv 39 de locuri la subsolul 4 (cel mai de jos care se află la 12 metri în subteran), 47 de locuri la subsolul 3, câte 48 de locuri la subsolurile 2 şi 1, 36 de locuri la parter, 48 de locuri la primul etaj şi alte 40 la etajul tehnic. 10 locuri din parcare vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi, 7 locuri vor fi rezervate pentru limuzine şi alte 8 locuri pentru maşini electrice, urmând să fie amplasate prize speciale de încărcare a acestora. De asemenea, se vor amenaja 29 de locuri pentru parcarea bicicletelor (20 în zona de intrare de la sol şi 9 la intrarea dinspre terasă)

Previous Story

Vezi cand joacă FC Brasov si Unirea Tarlungeni in Cupa României

Next Story

Brasov: Azi incep Zilele Recoltei in pietele din oras