Nebunie! Va juca FC Brasov in Liga 1?! Chiajna si Petrolul la un pas de retrogradare!

Last Updated on august 27, 2015

Finalul zbuciumat al sezonului trecut ar putea avea repercusiuni grave pentru liga I. După ce la finele partidei FC Brașov – Gaz Metan Mediaș (0-0), din ultima etapă a sezonului trecut al Ligii 1, Ioan Horoba, președintele formației oaspete, a reclamat la FRF că „stegarii” ar fi primit bani de la Concordia Chiajna pentru a se lupta pe „viață și moarte”, iar ilfovenii să rămână, relaxați, în eșalonul de elită.

Cazul s-a dezbătut intens la comisiile de la Casa Fotbalului, dar din lipsă de probe a fost trimis spre soluționare Direcției Naționale Anticorupție, informează mytex.ro

Însă – surpriză – speța a revenit la Comisia de Disciplină din FRF, după ce, potrivit sportnews, care a citat surse DNA, ar exista informații și dovezi certe că gruparea din Chiajna ar fi aranjat meciul cu Petrolul Ploiești, de asemenea din ultima etapă a sezonului trecut al Ligii 1, pentru o victorie fără probleme. Ilfovenii ar fi dat în avans „lupilor galbeni” suma de 200.000 de euro!

Următorul termen pentru această speță, la Comisia de Disciplină a FRF, este în data de 9 septembrie.

Astfel, dacă se vor confirma cele relatate, atât Concordia Chiajna, cât și Petrolul Ploiești riscă retrogradarea, urmând a reveni în primul eșalon Gaz Metan Mediaș și, de ce nu, FC Brașov.

Previous Story

Brasov: Filme mute dintr-un camion de pompieri din Germania, in Piaţa Sfatului

Next Story

RAT Brasov nu mai cumpara autobuze noi anul acesta