George Scripcaru: Brasovul dezavantajat de lipsa aeroportului si a autostrazii in batalia cu Lausanne

Last Updated on august 1, 2015 George Scripcaru, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că Brașovul  a fost dezavantajat în duelul cu Lausanne de legătura cu Bucureștiul.

”Ne-a dezavantajat un lucru, eterna și veșnica problemă București — Brașov. Până în anul 2020, noi am prezentat ca și perspectivă autostrada și aeroportul, dar cei care trăiesc în altă lume s-au îndoit că posibilitatea de mișcare a acestor proiecte este așa bună. Mie, ca primar, îmi pare rău, dar este ca în sport, ai câștigat continuă, ai pierdut continuă”, a precizat Scripcaru.

”Acest proiect poate poate să fie important și în altă situație de acum încolo. Din punctul nostru de vedere, olimpismul înseamnă spirit de fair-play, colegialitate și colaborare. Îl felicităm pe cei din Lausanne pentru că au obținut organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă ale Tineretului din 2020”, a mai spus edilul.

”S-a observat acum că Lausanne este altceva, că sediul Comitetului Internațional Olimpic este acolo. De la început, când am aflat de faptul că ei sunt contracandidații Brașovului, ne-am pregătit foarte bine, am argumentat cât de bine am putut pentru proiectul nostru și eu consider că am avut un proiect bun. Dacă ne gândim la conceptul promovat de noul președinte al CIO, care pledează pentru competiții mai puțin costisitoare, dar de bună calitate, eu cred că ne-am prezentat bine. Dar, la un moment dat, intervine în acest context și ceva care ține de lobby și de aici se pot trage niște concluzii”, a subliniat primarul Brașovului.

Întrebat care au fost argumentele orașului Brașov pentru a căpăta titlul de gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă ale Tineretului din 2020, Scripcaru a precizat că este vorba despre satul olimpic compact, costurile reduse de organizare și bazele sportive care sunt situate la distanțe apropiate.

Orașul elvețian Lausanne, unde Comitetul Internațional Olimpic își are sediul din 2015, a fost ales, vineri, ca gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă ale Tineretului din 2020, în dauna Brașovului, în cadrul celei de-a 128-a Sesiuni a CIO, de la Kuala Lumpur (Malaezia).

Previous Story

Brașovul a pierdut lupta cu Lausanne pentru titlul de gazdă a JO de Iarna pentru Tineret 2020

Next Story

Video Brasov: Interventie de urgenta ISU pentru salvarea… unei berze