Brasov: AMURAL – Mai sunt 10 zile pana la festivalul de arte vizuale va transforma promenada Dupa Ziduri in cel mai animat loc din oras

Last Updated on august 28, 2015 Săptămâna viiotare,  4-6 septembrie, va avea loc în Brașov primul festival din România dedicat artelor vizuale contemporane.

Timp de 3 zile, Festivalul AMURAL va transforma promenada După Ziduri în cel mai animat loc din Brașov, ocupând fortificațiile medievale, pădurea Warthe și pârâul Graft. Evenimentul unic în România face parte din programul oficial al candidaturii Brașovului la titlul de Capitală Culturală a Europei.

Cu această ocazie, organizatorii anunță parteneriatul cu cei care vor ‘alimenta’ cu lumină festivalul AMURAL — Euro Educațional — EDU și 360Revolution. Cele două companii care realizează infrastructura celor mai mari spectacole de artă și entertainment din țară au înțeles importanța momentului și au decis să sprijine festivalul încă de la prima ediție cu tot ce este nevoie pentru ca artiștii video să se poată manifesta.

foto - George Onofrei
foto – George Onofrei

”Un festival de dimensiunea celui pe care îl propunem Brașovului și întregii țări la începutul lunii septembrie nu putea exista fără un parteneriat solid cu o companie puternică într-un domeniu totuși nou. Această misiune aproape imposibilă a fost îndeplinită și astăzi avem AMURAL powered by EDU & 360Revolution.’ — Răzvan Pascu, coordonator AMURAL.

Tot cu această ocazie, organizatorii festivalului lansează Manifestul AMURAL, o declarație de intenție cu privire la viitorul artei contemporane și relația oamenilor cu creația artistică.

11223590_935504843188733_3779133411136732910_n

‘Arta s-a schimbat cu viteza istoriei. A rupt ștreangul de care atârna pe pereți alb-sterili și, năvălind prin gift shop, a evadat din muzee. Artă a ieșit în stradă și refuză să plece, să ne lase în pace, în apatie, în puful nostru de zi cu zi.

Apoi s-a lăsat tăiată și atârnată pe ziduri virtuale sub formă de #artă, pentru a provoca, demitiza, destabiliza gândirea și privirea, realul și adevărul. Arta s-a digitalizat, s-a demonetizat, s-a democratizat.’

foto - George Onofrei
foto – George Onofrei

Festivalul se bucură de implicarea a peste 35 de artiști români.

AMURAL — Festival vizual După Ziduri este o inițiativă privată a unui grup de tineri creativi originari din Brașov. Miza lor este de a conecta orașul cu cele mai noi și mai spectaculoase manifestări artistice, propunând un festival cultural de dimensiune europeană ce aduce împreună arta alături de cele mai noi forme de creație și tehnologie care să transforme orașul în centrul cultural regional și național pe care și-l doresc atât brașovenii, cât și vizitatorii.

Previous Story

Video Brasov: Lectura in hamac, in centrul orasului

Next Story

Brașov: Mall-ul Coresi se implică în susținerea Braşovului pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.