Recuperarea terenului Aeroportului Brasov a trecut de primul hop. Proiectul de lege va intra in dezbatere la Senat

Last Updated on aprilie 24, 2015 În luna februarie, trei parlamentari liberali braşoveni au iniţiat un demers în vederea rezolvării problemei terenului aeroportului de la Ghimbav, care a revenit din vara anului trecut în proprietatea Institutului Cartofului, ţinând cont că obiectivul de investiţii nu a fost finalizat în termenul stabilit de cinci ani.

Deputaţii braşoveni Gabriel Andronache, Gheorghe Ialomiţianu şi Mihai Donţu au făcut un amendament referitor la prelungirea acestui termen prin care terenul a fost transferat Consiliului Judeţean Braşov, de la 5 ani la 15 ani.

Deputaţii au ultimul cuvânt
Demersul acestora a trecut acum de primul hop, respectiv de Consiliul Legislativ, instituţia care funcţionează pe lângă Parlament şi are ca principale atribuţii analizarea şi avizarea proiectelor de legi, iniţiativelor legislative, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, anunta bzb.ro.

Consiliul Legislativ a mai făcut doar corecturi faţă de textul formulat de parlamentarii braşoveni, ceea ce înseamnă că proiectul de lege şi nota de fundamentare a fost foarte bine făcută, astfel că proiectul a ajuns deja la Senat şi va intra în dezbatere în perioada următoare.

După ce va trece de Senat însă, proiectul de lege va ajunge la Camera Deputaţilor, care este şi camera decizională. Demersul legislativ are susţinerea nu doar a parlamentarilor de Braşov, ci şi a unor demnitari din alte judeţe.

De asemenea, în luna februarie, plenul CJ Braşov a aprobat o hotărâre privind iniţierea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 197/2009, prin care se primiseră cele 200 de hectare. Hotărârea nu a primit deocamdată avizul de legalitate ale Prefecturii Braşov, fiindcă a considerat că formularea prin care se solicită prelungirea termenului nu este corectă, însă acum aceasta nu ar mai avea scop, ţinând cont că demersul făcut de către parlamentari este mult mai avansat.

Între timp, CJ Braşov a început pregătirea documentelor pentru lansarea licitaţiei în vederea demarării celei de-a treia etape de lucrări, după ce procedura iniţială a fost anulată.

În acest sens, CJ Braşov a obţinut şi un împrumut de 29,4 milioane de lei, o partea din bani urmând să fie folosiţi şi pentru modernizarea Corpului B al Spitalului Judeţean.

Valoarea totală estimată a lucrărilor din această etapă, respectiv pentru suprafeţele de mişcare, este de 28.661.780 de lei, fără TVA, iar între lucrări se numără construcţia căii de rulare ALFA, a suprafeţei de parcare, îmbarcare şi debarcare (apron), dar şi execuţia canalizării pluviale şi drenajul pentru pista de decolare – aterizare, inclusiv legăturile cu canalizările pluviale pentru celelalte suprafeţe de mişcare şi evacuare a apelor colectate.

Previous Story

Brasov: Mall-ul Coresi, Piramida cu peste 1.000 de carti. „Cartile care se vor strange vor fi donate unor spitale, mai ales de copii, unor case de copii si caminului de batrani, pentru construirea unor biblioteci”.

Next Story

Brasovul, model pentru gestionarea cainilor fara stapan